Nu îmi plac chiţibuşărismele; în judeţul Vâlcea, la această oră sunt în execuţie 80 de km de drumuri judeţene

Privesc scena politică locală cu oarecare detaşare şi cu precădere războiul de multe ori abuziv pe Facebook, dintre PNL şi PSD, unul care deja precede o campanie electorală extrem de dură, care urmează să se petreacă, pentru localele din primăvara viitoare.

Am promis că nu intervin dar, mă simt dator să punctez câteva detalii, pe care le-am văzut personal în ultimele 2 luni.  Aspecte pe care nu le poate contesta nimeni, decât dacă preferă ipocrizia sau nu le-a văzut.

Din punct de vedere al investiţiilor în infrastructură, este pentru prima dată, de când fac presă (11 ani) în judeţul Vâlcea, când văd în execuţie aproximativ 80 de km de drumuri judeţene.

Mă refer la:  DJ 643B – 35 de km, DJ 678A – 30 de km şi  DJ 646B – 14 km. Eu le-am botezat Drumul Cernei, pentru că merge paralel cu râul Cerna de la Roeşti până la Diculeşti, Drumul Topologului care leagă Mihăeşti de Milcoiu, respectiv Drumul Otăsăului  care leagă Frânceştiul de Pietrari (plus varianta spre Surpatele). Aceste drumuri sunt în lucru, adică, se macină asfaltul vechi, se toarnă pe anumite locuri primul strat, se fac rigole, platforme balastate.

80 de km de drumuri, repet, în 11 ani de când fac presă, în acest judeţ, niciodată nu au fost în lucru atâţia kilomteri de drum în acelaşi timp. Că nu le place unora mutra lui Rădulescu, că îl contestă că e pesedist, faptul că aceste investiţii curg, nimeni nu le poate nega, decât cu rea voinţă.

Şi le-am văzut cu ochii mei, mă refer la şantiere, nu sunt comunicate de presă sau filmuleţele lui Scarlaciuc. Mă gândesc că nu e cineva care să spună că nu e aşa. Câ îi dau cu pozele în cap, pe româneşte.

Am scris asta, pentru că nu îmi plac chiţibuşărismele mărunte. Dacă vrea cineva detalii de execuţie se poate duce la Valea Mare, Roeşti, Măciuca, Frânceşti, Pietrari, Milcoiu unde se pot vedea aceste lucrări.

Iar din câte am înţeles urmează să fie date ordine de execuţie şi alte drumuri judeţene. Dar nefiind încă şantiere, nu mă hazardez să le menţionez.  Nu sunt avocatul nimănui, nu fac propgandă repet dar nici nu imi plac exagerările şi ipocriziile. Atât am avut de spus.

Liviu POPESCU

One comment

  • Florin

    Voi pe cine incercati sa prostiti!?
    Infrastructura rutiera principala a acestui judet este la pamant; nu s-a investit 1 leu de la revolutie si pana acum! Eu prin investitii inteleg macar 1 m de asfalt turnat pe stanga sau pe dreapta alaturi de drumurile nationale sau executie de drumuri noi de tranzit al judetului; fac naveta de 18 ani de zile sirineasa – platforma chimica si constat anual ca ajung din ce in ce mai greu. La orele de varf se circula cu 50 de km/h in afara localitatilor din cauza cresterii nr. de vehicole; vrem macar drumul DN64 extinderea la doua benzi pe sens din localitatea Govora acolo unde se termina pana in orasul Babeni intersectia cu Slavitesti; din acea intersectie circulatia spre Dragasani si circulatia spre Balcesti si Horezu prin Sirineasa este momentan ok. Acestea sunt investitii in infrastructura, cea ce faceti voi se numesc reparatii capitale, care se fac dupa cel putin 30 de ani, era si cazul;
    Ma deranjeaza cand va laudati ca turnati toata ziua asfalt in judet; pai nu asta ar trebui sa faceti; ptr. ce platim taxe si impozite, doar sa va luati salariu? Nu-i mai laudati pe cei de la conducere, ptr. ca li se ridica la cap; ca sa faca ceva trebuie sa va aliati cu tabara, contra!
    Succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *