Nu, domnule Smeoreanu, nu îmi repugnă Mihalkov sau sârbul Kusturica, dar prefer o Rusie democrată, și nu una autocrată
Îniante de a vă răspunde, vreau să precizez că nu am nimic cu Rusia, dimpotrivă, aportul cultural al Rusiei la patrimoniul umanităţii este unul care face cât jumătate din ce a produs Europa occidentală. Muzica, teatrul, literatură rusă, toate născute în acea taiga înfiorătoare au modelat, au dat dramatism, au oferit poate mai multă organicitate culturii mondiale decât au reuşit francezii sau italienii.
Deci Rusia este o epopee la acest nivel. Din păcate, Rusia socială, Rusia colectivă, Rusia ca națiune nu a vrut să evolueze în tandemul Europei. Și nu, nu mă refer la prezentul globalist, ci mă refer la dialectica istoriei, la faptul că Rusia are prima revoluție burgheză în 1917, din păcate, o revoluție care, după un start argumentat, s-a transformat într-un război civil, din care au câștigat comuniștii Vorbim de o revoluție care se petrece la 250 de ani după revoluția engleză și la peste 70 de ani după revoluțiile burgheze central și vest europene, pe care aceeași Rusie le înăbuşește în sânge, că doar era ultima monarhie absolutistă din Europa.
Rusia nu a testat niciodată exercițiul democratic. Am fost recent în Olanda și Belgia, două state care se află în topul fericirii, între primele zece locuri și care au o graniță virtuală. Iar Olanda ar putea oricând revendica (dacă ar judeca pe principiul putinist) zona vorbitoare de neerlandeză din Belgia, să ceară Anversul și să spună că Belgia este un stat artificial, care ar trebui împărţit: o jumătate să o ia Franţa, iar cealaltă jumătate, Olanda. Cred că ar fi amuzant să spui așa ceva în cele două state care au graniţa ce trece printr-o cafenea. Unde din Gent până în Rotterdam, faci, cu trenul, o oră, bei o cafea, o bere și apoi te întorci. Acesta este nivelul pe care Putin și rusul de rând nu îl pot înțelege. Că, în două state unde nivelul de trai este, în medie, de 3.000 de euro, nu există bariere de limbă, de culoare a pielii, de nație, de religie, de sex, de istorie. Că pe malul Meusei stau cu picioarele în apă și studenţi olandezi, și belgieni, și francezi, și tunisieni, și iordanieni, și chiar și ruși. Ruși care stau cu capul plecat, pentru că realizează că regimul lui Putin este în catacombele istoriei, raportat la prezent.
Bun, revenind la tema lui Mihalkov sau a sârbului Kusturica, numit directorul Teatrului Armatei Roșii, onorat de acest titlu; sau la Gerard Depardieu; sau la Andrei Șerban al nostru, care a trăit două decenii în SUA și este promotorul unui conservatorism feroce. Sunt oameni de cultură, oamenii pe care îi apreciem pentru filme, pentru muzică, dar care au rămas captivi undeva în lumea bazată pe tipologia mesianică, care sunt, metafizic, prizonieri ai spațiului centrat în oameni. În națiune, li se pare că, odată cu globalizarea, cu picioarele studenților de pe tot globul băgate în același râu din Gent, dispare eșafodajul. Că lumea celor 100.000 de biciclete din gara din Amsterdam, toate la fel, distruge individualul, castelul și sigiliul. Este o optica pe care eu nu o împărtășesc. Când a apărut Reforma, Vaticanul a strigat că va dispărea Dumnezeu în doar 10 ani. Nu a fost să fie așa, au apărut cele mai frumoase biserici protestante, adevărate bijuterii. Lui Putin i se pare că, dacă vine democrația în Rusia, va dispărea Rusia. Exclus, nu dispar decât el și susținătorii lui. Rusia va deveni o națiune fericită, precum Olanda sau Belgia. Și undeva, cândva, poate că într-o cafenea din Ucraina, va exista o graniță trasată pe jos, între mese, ca o picătură de culoare. Și atât.
Deci Mihalkov precum şi Kusturica nu au decât să doarmă și la Kremlin, să facă ce vor; lumea de azi, aia cu biciclete, din Amsterdam sau Bruges, va zâmbi la ştirea cu premiul de Erou al Muncii, va bea o bere la Delirium, va face amor după seara în club, va urmări un film de Mihalkov și apoi va merge la muncă, la vreo corporație, uitând știrea. Nu toți oamenii de cultură sau artiștii ruși pot fi un Barășnikov!
