Nu aduc niciun omagiu lui Săraru, Stolnici, Barbu, indivizi care au pervertit și distrus această societate

Mă întrebam într-o amiază de duminică, de ce suntem atât de puțini azi, dintre cei care practică, cel puțin la Vâlcea, o presă, o scriitură pro-europeană, una care să facă un apostolat al valorilor occidentale, nesupusă mercenariatului, banilor cu dedicație pentru a denigra un om. De ce suntem atât de puțini dintre cei care credem într-o societate liberală și care, în măsura capacității noastre și a puterii verbului, ne străduim să spargem cochilia asta vâscoasă, plină de mirosul corupției, al primitivismului mediocru social.

În Vâlcea număr pe degete vreo 3-4 condeie care au o abordare din punct de vedere al sistemului european de valori, al eticii sociale, într-o mlaștină politico-administrativă, în care ne străduim să venim cu lumina caldă a bunului simț, spre care am visat mai mulți în decembrie 1989.

Pentru că da, atunci a început totul și a fost ”o lună” absolut superbă. O lună, între 22 decembrie 1989 și 22 ianuarie 1990  în care au dispărut toți. S-au bagat în beciuri, sub pat, în garaje, în munți. Toți securiștii, turnătorii, activiștii, pupătorii în dos, toată pegra comunistă, cred că în jur de 100.000 de astfel de lichele s-au speriat. Și au crezut că le-a apus vremea. Printre ei și acest Dinu Săraru, Bălăceanu Stolnici, Eugen Barbu și mulți alții…Toată aristocrația roșie a dispărut o lună din peisaj, crezând că le-a sunat ceasul.

Nu, evident, nimeni nu i-ar fi omorât. Dar măcar o tunsoare d-aia zero, metaforică, ar fi fost necesară. În piața publică. Numai că…

Da, din păcate, nu a fost nici acea tunsoare metaforică la zero. Dimpotrivă, noul regim al lui Ion Iliescu i-a recondiționat. I-a scos din beciurile caselor și i-a reevaluat. După doar o lună, aceste lichele au înțeles că nu s-a schimbat nimic pe fond. Ci doar pe formă. Și timid au scos capetele. Au înțeles că nu a fost o revoluție anti-comunistă, nu una de sistem, ci una în sistem. Rând pe rând, în toate domeniile, aceștia au revenit. Sub sigla FSN, au primit din nou funcții, de data asta capitaliste.

Societatea românească a pornit la drum fix cu ei. Doar Ceaușescu fusese schimbat. În rest nimic. Societatea lichelelor s-a transformat peste noapte și toate aceste pramatii comuniste, tot securismul nenorocit de dinainte de 1989, cu aceleași apucături, corupție, delațiune, loialitate, toate mizeriile umane, toată scursura perversă a societății a reconstituit palierele principale ale României de după 1989. Iar puținii intelectuali, puțini oameni care visau spre Europa au fost marginalizați, înjurați, linșați în piața publică sau trosniți de ranga de miner.

Rezultatul? Aceste putori comuniste au cangrenat tot sistemul de valori, au îmbolnăvit educația, economia, cultura, au impus repere noi, imorale pe piață. În 30 de ani au creat o națiune de analfabetism cultural și moral, au creat toate aceste septicemii în viața de zi cu zi. Așa au apărut azi, din aceste noroaie mentale, tot felul de Purici, Șoșoci, Simioni, tot felul de acrobații de handicapați, o zonă care duhnește, miroase a stricat. A sulf de putrefacție.

Mi-a venit să vărs efectiv văzând omagiile aduse lui Săraru. Dacă era un moșneguț retras în decembrie 1989, din viața publică, cu cenușă în cap, într-un colț de țară și scria cărți, chiar aș fi apreciat. Dar când știu că unul ca el, un turnător abject al securității, artizanul unei bănci de religii, o escrocherie cât cerul de mare, unul ca el și alții 100.000 de astfel de indivizi au pus bazele distrugerii unei societăți, punând toxine care erup și cu care noi, azi, aștia puținii ne luptăm, îmi vine greața.

Nu, domnilor, Dinu Săraru a murit prea târziu. La fel și Stolnici, și Barbu și mulți alții ca ei. Prea târziu, reușind să arunce în aer, ideea de principii, de moralitate, de societate cursivă și coerentă. Da, îmi pare rău ca a murit. Dar pentru că a făcut-o atât de târziu.

Liviu POPESCU