Nicolae Concioiu: Introducerea gazelor naturale duce la accelerarea investiţiilor si implicit la dezvoltare economică

Două proiecte în domeniul energetic ţin capul de afiş în localitatea Guşoeni, care vor face din localitate un vector economic. Unul care deja este aproape finalizat şi unul care abia a început.
Printr-un parteneriat al unității administrativ teritoriale Gușoeni cu OMV Petrom, în localitate se construiește o centrală fotovoltaică, investiție care, va alimenta cu energie electrică toate instituțiile publice locale și iluminatul stradal.
Parcul fotovoltaic este realizat pe amplasamentul fotului târg comunal, pe o suprafață de 2000 mp, montandu-se 320 de panouri de 250 de volţi.
Parcul fotovoltaic asigură independenţa energetică a instituţiilor publice locale, comua fiind printre cele 5 localităţi vâlcene care deţin astfel de investiţi
Un alt proiect este cel al alimentării cu gaze, unde Primăria se află deja în discuţii avansate şi se speră ca în 2020 deja să vorbim de această utilitate în comună.
„Este singura şansă pentru ca România să se dezvolte economic şi adevărul este că în acest domeniu, al gazelor naturale nu s-a făcut mare lucru în 28 de ani. Este momentul să pornim serios această investiţie. Lungimea reţelei de distribuţie a gazelor naturale a crescut anul trecut cu numai 1,5%, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică, peste 90% din cantităţile distribuite fiind consumate în zona urbană. Dincolo de infrastructură sau de faptul că investitorii strategici evită comunităţile mici, ritmul foarte lent cu care se dezvoltă infrastructura de gaze este un alt element care contribuie la scindarea economică a României. Nu mai este timp de pierdut, gazele naturale vor atrage investiţiile private şi vor accelera dezvoltarea economică a României”, spune primarul Nicolae Concioiu
La sfârşitul anului 2017, lungimea totală a conductelor de distribuţie a gazelor naturale era de 40.255,9 kilometri, din care 22.696,6 kilometri în municipii şi oraşe.
În cursul anului 2017, s-au distribuit gaze naturale în 921 de localităţi, din care 246 în municipii şi oraşe“, se mai arată în datele comunicate de INS săptămâna trecută.
Astfel, din 320 de municipii şi oraşe, 246 au acces la reţeaua de distribuţie a gazului natural, dar din 2.859 de comune, numai 675 beneficiază de această infrastructură.
AP