Nicolae Bunea din Copăceni – decorat de Charles de Gaulle, ajuns paznic de CAP
Povestea numelor uitate de români şi, mai ales, de vâlceni are legătură, azi, cu localitatea Copăceni. Este una din istoriile impresionante ale sportului românesc. Pe care timpul parcă nu vrea să le uite şi mai deschide câte o portiţă, o piedică în calea neuitării.
În 1950, lotul naţional de atletism al României are în delegaţie un mare atlet vâlcean – Nicolae Bunea, născut la Copăceni. Acesta se dovedeşte unul din cei mai buni atleţi la 5000 şi 10.000 de metri fond.
România participa la Paris la Campionatele Europene, unde Nicolae Bunea, dintr-o ţară mică, reuşeşte minunea. Ia aurul pe ultima 100 de metri şi provoacă rumoare în toată presa sportivă. O ţară socialistă, de la marginea Europei, produce senzaţionalul. Preşedintele Franţei, Charles de Gaulle, îl decorează personal pe Bunea, plăcut impresionat de atletul român.
Din păcate, acest succes nu-l salvează pe Bunea de ceea ce urma să se întâmple în perioada următoare. Revenit în ţară, exact când să fie legitimat ca sportiv la CCA, se află dosarul său. Tătăl lui Nicolae fusese unul din cei mai înverşunaţi susţinători ai Mişcării Legionare. Stupoare. Într-un an, Nicolae Bunea este scos din sport, toate ziarele vremii au ordine de interdicţie de a mai scrie ceva despre el. I se retrage palmaresul.
Mai mult, Bunea este arestat pentru 6 luni de Securitatea Bucureşti (ne aflăm în cei mai critici ani ai stalinizării).
În cele urmă este eliberat şi trimis la Copăceni. De menţionat că tratamentul pe care l-a suferit în beciurile Securităţii este unul extrem de dur. Bătăi fără număr, înfometare, lovituri în cap. Omul se întoarce acasă, ca un paria, aproape nebun, vorbea singur prin sat.
După doi ani este angajat paznic la proaspătul colhoz din Copăceni şi i se pierde urma.
Până în 14 mai 1968.
Vizita pe care Charles de Gaulle o efectuează în plin război rece, în România lui Ceauşescu, are răsunet în toată lumea. Dar dincolo de aspectul politic, şeful de stat francez vine şi el cu informaţiile pe care le avea despre România. În dialogul privat cu Nicolae Ceauşescu, de Gaulle întreabă de „Bonea, Bonea!”. Liderul comunist român ridică mirat din umeri şi cere, din ochi, generalului de securitate să afle care este dorinţa lui Charles de Gaulle. În cinci minute se lămureşte totul, faptul că preşedintele francez dorea să-l vadă pe atletul din 1950.
Şi începe o uriaşă muncă a securităţii, contra cronometru, să afle despre cine e voba. Mai ales că nu mai era nimic prin arhive. În cele din urmă, la miezul nopţii, se află totul despre locaţia lui Nicolae Bunea din Copăceni.
Potrivit martorilor care se ocupau de sportul vâlcean în acea perioadă, 3 maşini ale securităţii statului ajung, în 15 mai, dimineaţa, la Râmnicu Vâlcea, cu direcţia Copăceni. Şi dezastru.
Într-o cocioabă, lângă grajdul CAP-ului, îl găsesc pe nebunul Bunea. Într-o casă cu o singură cameră, cu păr în nas şi în urechi, cu o claie de păr în cap, pe jumătate murdar de urină, pe o saltea de paie. Soţia îi murise cu un an înainte, şi omul era complet scos din funcţiune.
5 ore durează operaţiunile de schimbare la faţă, mai ales că bietul om striga ca descreiaratul. Un cazan cu apă este pregătit. Omul este legat, apoi spălat, tuns, bărbierit, îmbrăcat în haine de ofiţer şi luat pe sus la Bucureşti, pentru a ajunge la dineu.
Nicolae Bunea ajunge la Bucureşti, pe loc i se face angajarea, dar şi retragerea în rezervă din armata română. I se spune tot ce trebuie să vorbească.
Când îl vede, Charles de Gaulle îl recunoaşte şi insistă pe lângă Nicolae Ceauşescu să-l aibă pe Bunea lângă el, la dineu. Bunea face o impresie bună, Ceauşescu este, la rândul său, mulţumit de cum a ieşit dineul. Se spune că, la final, comandă securităţii să-l facă pe Bunea căpitan.
Omul se întoarce la Copăceni, într-o casă nouă, cu o pensie frumoasă, dar moare în 1972. Din păcate, meritele lui sportive nu i-au mai fost recunoscute.
Abia după 1990, sportivul Bunea este reabilitat de vâlceni şi, în fiecare an, are loc un memorial de atletism „Nicolae Bunea”.
Mihai IONESCU
