Nicolae Andrei mulțumit de gradul de implementare al proiectelor în 2023 dar și de investitorii care au venit în comună
Nicolae Andrei, primarul din Tomșani, se declară mulțumit de cum au fost implementate proiectele în acest an, mai ales că a fost alocat mult pentru zona de drumuri. Totodată Andrei spune că este mulțumit pentru că a reușit deschiderea localității pentru investitori.
”Faptul că avem agenți economici noi în acest an, faptul că avem satul Bogdănești ”cumpărat” de cei care doresc turism sau case de vacanță, sau case la munte, pentru mine sunt satisfacții. Da, în acest am reușit să investim în drumuri, în școli, am urnit o economie iar rezultatele încep să se vadă. Anul 2023 este un an cu creșteri pe toate paliere, calitatea vieții, creșteri la buget prin aportul investitorilor. Se putea și mai bine dar important este că am fixat o perspectivă, o direcție de dezvoltare. Oamenii vin spre Tomșani și nu pleacă”, spune Andrei Nicolae.
Așadar cu o istorie economică în spate, Tomșaniul din prezent se dezvoltă pe două paliere principale, rezidențial și economic. Aici există locuințe noi, comuna beneficiind de o infrastructură optimă și standarde de viață căutate de cei care vor o casă la țară. Plus că un sat întreg a fost complet cumpărat de orășeni. Nu mai sunt case pustii.
”Pentru ca o localitate să dea înainte să asigure un nivel de trai, un buget consistent, locuri de muncă, așa cum am precizat, este nevoie de investitori privați. Care fie să facă o pensiune, fie o mică făbricuță, o fermă bio, orice afacere care să genereze plusvaloare. Suntem aproape de Horezu și asta spun eu că este un avantaj. În acest sens, am demarat o amplă operațiune de intabulare și cadastrare a terenurilor pe care le deține primăria. Pentru a avea pământ de oferit, fie prin concesiune, prin închiriere. Iar rezultatele se văd”, a mai adăugat edilul din Tomșani.
În privința gazelor naturale, primarul spune că 10 comune din județul Vâlcea, printre care și Tomșani depind de investiția amplă, anunțată de Transgaz, a unei magistrale care va uni județul Gorj cu localitatea Băbeni din Vâlcea. Deja se efectuează măsuratori necesare pentru stabilirea traseului final.
Cu aproape 417 mii lei venituri proprii (119 lei) și peste 3500 de locuitori, comuna vâlceană, denumită drept capitală a mierii, este cunoscută de secole drept, zona cu cei mai mulți apicultori din țară. Mierea de la Tomșani se vindea în secolul XIX în târgurile din Veneția, Trieste și Milano iar ceara de aici, era direct achiziționată de Vatican.