Niciun șantier din Frâncești nu a fost oprit, lucrările continuă
În comuna Frâncești toate șantierele funcționează în 2026, niciun program nu a fost oprit, după cum menționează primarul Daniel Paraschiv.
”Programele atât cele cu fonduri europene, cele guvernamentale cât și cu fonduri locale, la Frâncești nu suferă de sincope. Proiectul de canalizare, baza sportivă, grădinițele, asfaltarea drumurilor, extinderi de apă, inclusiv amenajarea postului de poliție redcent finalizată. Lucrăm cu bani europeni, lucrăm cu bani de la guvern plus investițiile din resursa noastră. Noi avem un target ca în 2028, comuna Frâncești să devină cu adevărat una europeană, cu majoritatea utilităților, a infrastructurii și a investițiilor implementate”, precizează Paraschiv.
Comuna Frâncești este una puternic industrializată, un pion important în zona agro -industrială iar primarul speră că această economie se va diversifica în timp și numeroși agenți economici vor identifica în Frâncești o zonă propice dezvoltării.
”Și nu în ultimul rând, ne gândim inclusiv la dezvoltarea agro turismului, având aici două mănăstiri de patrimoniu. De aceea, suntem deschiși și vom sprijini orice inițiativă care ar duce la dezvoltarea și consolidarea unei astfel de activități economice”, a mai precizat edilul din Frâncești.
Anul 2026 va consolida situatia financiară a comunei Frâncești, localitatea va depăși cu siguranță pragul de 25 milioane lei, susține Daniel Paraschiv, primarul acestei comune care a atins pragul de 5200 de locuitori.
