Nicio casă fără asfalt la poartă este dezideratul lui Florin Mărăcine, în Galicea

Toate locuințele din Galicea vor avea asfalt la poartă, susține primarul Florin Mărăcine, în următorii doi ani, urmând a se finaliza toată infrastructura stradală din localitate.
”Nu putem să vorbim de viitor, de alte mari investiții, până nu vom încheia lucruri elementare de civilizație. Am acest proiect de a finaliza drumurile astfel încât să nu am zone de case care să aibă drumuri de pământ. În prezent se lucrează din plin la programul de modernizare drumuri comunale în localitate”, susține edilu din Galicea
De altfel, În 2024, primarul Florin Mărăcine susține că localitatea Galicea va intra în topul comunelor dezvoltate din județ, asta după ce o mare companie a început dezvoltarea unui hab industrial în zonă, care va aduce cu sine, locuri de muncă, utilități (gaze naturale) dar și bani la bugetul propriu al comunei.
”Este cea mai importantă investiție din acest punct pe anul 2024 din Galicea. Noi am reușit să schimbăm fața comunei, am creat o anumită dinamică pe toate segementele – demografie, economie, urbanism. Galicea este o localitate care atrage populație dar și investitori. Iar cel mai mare investitor din industria agro-zootehnică din România a optat să creeze aici un parc industrial și asta va reseta cu totul economia locală și nu doar pentrui Galicea, ci pentru toate localitățile de pe malul stâng al Oltului. Pentru că vom beneficia toți de acestea avantaje”, spune Florin Mărăcine.
Compania este prezentă în județul Vâlcea având mai multe active agro-industriale iar în Galicea urmează să dezvolte în primă fază o fabrică de făinuri proteice. Această investiție va ajuta la producerea si gestionarea eficientă și ecologică a făinurilor proteice în hrana animalelor, având un impact pozitiv asupra mediului înconjurător.