Nici textilistele Faureciei, nici vânzătoarele din Kaufland şi nici făinarii Boromirului nu scot Vâlcea din polul sărăciei

De doi ani, vâlcea se află în coada clasamentului Olteneiei la nivel de salarizare, cu toate că noi ne considerăm mai cu moţ decât confraţii din bazinul Jiului. Mai mult, Vâlcea se numără printre ultimele 10 judeţe ale României, cu salarii mici, un vâlcean luând cu 1000 de lei mai puţin decât un clujean şi cu aproximativ 1200 de lei sub nivelul unui salariat din capitală.

Raportat la Oltenia, se poate spune că Oltul este avantajat de industria aluminiului şi concernul italian Pirelli, Gorjul este dependent de industria minieră, Doljul a avut şansa unei industrii auto iar Mehedinţiul depinde de industria grea, moştenită de dinainte de 1989. În afara Oltului, restul judeţelor sunt tributare unei industrii socialiste, rebrenduite şi upgradate providenţial în ultimii ani.

Vâlcea, din fericire, spun eu, a scăpat de coloşii cu picioare de lut care au atârnat greu în economia judeţeană, mai mult acestea fiind genratoare de corupţie. Brazilierea Vâlcii nu a fost una politică, precum în alte judeţe cu baroni roşii, a fost însă una economică, Roibu şi Bălan, plus câţiva capitalişti sălbatici, oportunişti ai anilor 90, au construit o economie de carton care în timp s-a udat de tot şi s-a prăbuşit, nu sub intervenţia justiţiei, ci pur şi simplu a eroziunii economice.

La această oră, într-o Românie europeană, Roibu şi Bălan ar fi însemnat o anomalie, de aceea şi companiile pe care le conduceau, nişte relicve ale statului socialist, vopsite pe exterior s-au prăbuşit, fie de tot, fie nu mai au mult până la obştescu sfârşit. Restul cupolei, capitaliştii de carton, care au cochetat cu politica mediocră de provincie şi care nu s-au adaptat la cerinţele statului economic european au dispărut odată cu vechea gardă a oportuniştilor tranziţiei. .

Dar în urma lor a rămas un judeţ pauper, unde încă nu a venit nimeni. Faptul că la Oltchim a venit Chicomplex, este un mare succes, dar nu poate un singur privat, apărut providenţial să întoarcă singur o foaie. Chiar dacă acolo pe platformă mai este un Vilmar, o companie care de 20 de ani îşi face treaba, discret în spatele halelor de pe strada uzinei. Uzinele Sodice au colapsat şi probabil că este riscul ca jocul lor politico-economic să fie un eşec răsunător iar hibridul pe care l-au încercat, să demonstreze că polonezii nu au avut niciodată gânduri prea mari de a face treabă la Vâlcea, ci doar o cacealma mioritică.

Singura investiţie din Vâlcea de tipul greenfield este Faurecia deşi mai putem menţiona aici şi pe italienii de la Drăgăşani, Magnetto Wheels..

Foarte puţin şi nu suficient pentru a urni din loc maşinăria economică a judeţului. Trebuie să se întâmple ceva. PIB-ul nu dă înainte cu o industrie care produce lucruri ieftine fără tehnologie. Croitoreasa de la Faurecia nu are puterea de a provoca revoluţia economică a Vâlcii, nici tapiţerii de la saltelele belgiene. Asta este o industrie care poate asigura fluenţa economică a unor oraşe mici, Faurecia de exemplu a fost un element bun pentru oraşe de dimensiunea Tălmaciului, pentru bazinul economic al Râmnicului este doar un mic procent care, aşa cum mai spus, dă valoare comunei Budeşti dar nu poate ridica nivelul de trai al judeţului sau al municipiului.

Nu ar avea nici cum, salariile sunt precum produsele, adică de o valoare modestă, nu îţi trebuie înaltă calificare să coşi huse de maşini, precum nici să faci cornuri cu ciocolată la Boromir, nici să tastezi preţurile la Kaufland. Este o industrie din spectrul minimal care poziţionează Vâlcea la nici 2.600 de lei salariu mediu, o valoare care e peste nivelul minimului pe economie, datorată în principal scorurile chenzinale din aparatul public.

Ce e de făcut atunci? Retrasarea economică a judeţului! Marketarea lui, scoaterea în faţa investitorilor., schimbarea de optică a actululilor lideri – primari, consiliile judeţene sau locale sau a candidaţilor că tot suntem în precampanie.. Coborarea lor în realitate şi recrutarea unor inşi care să ştie exact acest lucru. Că trebuie să existe un kilometru zero economic. Trebuie adus un investitor sau o gamă de investiţii care să conteze şi să impulsioneze totul, să schimbe motorul.

Vâlcea la ora asta pluteşte într-o acoladă a inerţiei, scaldă apă, fără a vedea un mal în apropiere. Teoria cu turismul este frumoasă dar fără mari succese imediate şi fără consistenţă. Nu există nicio strategie înglobată şi iată că o pandemie poate pune pe butuci tot sectorul.

Dacă tot ne lăudăm cu staţiuni balneare este fix zero dacă nu au apărut în 30 de ani, nişte clinici de top, unde miliardarii lumii să vină să-şi ungă pielea cu mirodenii sulfuroase. Asta ar însemnă câştiguri mari, din balneologie. O pleiadă de clinici de la Câlimăneşti până la Govora, clinici pentru toate tratamentele medicale, unde să atragi străini care să vină să verse bani, pentru prelungirea potenţei şi a vârstei.. Există aşa ceva? Niet, decât o casă de pensii care să asigure 50% din suportul turismului balnear.

Domeniile schiabile? Atât timp cât Valea Prahovei e doar la un click distanţă, unde sunt cele mai strălucite lanţuri hoteliere, la Voineasa nu va veni “lumea cu bani”. Nu are nici pe unde să circule, cine să facă 6 ore pe drum de la Bucureşti şi să se caze la tanti Viorica la casă? Deci turismul vâlcean produce atât e necesar pentru a spune că are o pojghiţă de profit.

Vâlcea nu este un judeţ premium aşadar, pe niciun palier economic. Ne trebuie o revoluţie economică de proporţii. Una care să scoată judeţul din anonimat. Una care să producă bani, care să fie ca un seism, care să aducă o accelerare a investiţiilor.

Nu ai cum s-o faci când însă doar un sfert din localităţi au gaze naturale, când drumurile naţionale au doar două benzi cu totul, când nu ai curent electric în vârf de munte, când serviciile sunt de o calitate îndoielnică, când unii deplâng era Câlea, Roibu şi Bălan, când nu ai forţă calificată în industrie, când autostrada este la faza de proiect şi când în industria noastră, la ieşirea din schimb sunt percheziţionaţi angajaţii să nu fi şterpelit vreun borcan cu conserve sau un kil de făină, când unul din cele mai frumoase drumuri din judeţ (7D) este o uliţă plină de noroi.

Aşadar peste 25 de ani de postsocialism ne-au coborât la nivelul Vasluiului. Chiar dacă nu am avut Baroni Locali, am avut marhizi şi duci care au feudalizat total acest judeţ.

În alte oraşe din România, la intrare s-au ridicat adevărate sedii de firmă, active de sticlă, parcuri industrial financiare care arată a Europa Economică şi rezidenţială. . La Râmnicu Vâlcea, cum intri pe stânga, se construiesc case de rudari, cu coloane şi acoperiş pagodic. Q.E.D.

Liviu POPESCU

loading...

One comment

  • da, ai dreptate pana la un punct nea Liviu. Problema consta in incompetenta si egoismul celor care sunt la butoane dar si in prostia celor care odata la 4-5 ani pun stampila pe buletinul de vot. Atata timp cat la tara se fac parcuri si terenuri de fotbal, cand natura este peste tot, si se asfalteaza excesiv peste tot, parca in dusmanie contra pamanutului, slabe sanse sa se schimbe cumva situatia actuala.
    Si mai e ceva, daca ai fost plecat in afara, ai vazut poate ca toate zonele asa zis civilizate si bogate, unde mii si milioane de turisti vin mereu, sunt seci, au pierdut seva aceea care face un loc, oamenii deosebiti si speciali. A ramas acolo doar consumismul exacerbat, nu mai exista suflet, spirit, traire. De locuri si oameni seci noi nu avem nevoie, dar aici trebuie pricepere si viziune, ceeea ce nu putem astepta de la niste zombificati care ocupa functii si spala bani prin tot felul de proiecte inutile si daunatoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *