Nici piciorul lui Ponta şi nici jerseul lui Carmen Iohannis nu fac România curată
Sincer, nu mă interesează care picior al lui Ponta a fost operat, cum nici nu mă interesează dacă prima doamnă se îmbracă de la Armani sau din Dovali. Cum nu mă interesează nimic din picanteriile zilei de azi. Nici dacă Banciu se înjură cu Năstase şi invers, nici dacă Gâdea preconizează sfârşitul lumii, nici cine e Rarinca, nici cine e Livia Stanciu.
Nu cred că senzaţionalul este o stare de spirit, nici un regulament după care să-mi duc eu viaţa. Sunt convins că nu mă ajută cu nimic la nivel intim conflictul dintre Costi şi Coca, Vârlan şi Matei, Niţu şi Buican, Gutău şi Rădulescu. Bunica mea nu are un plus la pensie dacă CT Popescu îl înjură sau nu pe Ponta sau Radu Tudor pe Iohannis.
Pe mine mă intereseză şi cred că pe toţi românii ar trebui să ne intereseze ca în trei ani maxim fiecare comună să aibă apă şi canlizare, ca fiecare localitate să aibă o mică industrie zonală, să fie cât mai mulţi investitori, o comăetiţe salarială, fncţionarul de la ghişeu să mă respecte când mă duc acolo, să-mi permit să plătesc şi rate la bancă dar să văd şi Praga o dată pe an, să imi învăţ copii să respecte animalele şi să le iubească, să respecte colegii de şcoală, să fie interesat despre fenomenul fizic al căderii mărului din copac, să le recomand oamenilor să respecte frumosul din apropiere, muzica, florile de tei.
Da, mi s-ar spune, că asta are mare legătură cu tot ce se petrece în politic. Nu, nu e aşa, noi presa i-am învăţat pe ăstia, pe politicieni să devină ipocriţi şi perfizi, noi le punem camerele de vederi în faţă şi îi zgândărim la orgolii şi îi provocăm să ne mintă sau să împroaşte cu noroi. Noi, presa, am perturbat normalul, noi i-am atras în capcana de a se simţi lăudaţi sau şantajaţi. Noi, presa am tăiat relaţia normală între clasa politică şi popor. Pentru că le-am oferit doar ce voiam noi să afle, nu realitatea. Noi trunchiam realitatea, pentru că dacă făcea vreunul ceva pozitiv ne-am fi plicitisit şi nu publicam. Are mai mult farmec o înjurătură de al lui Ponta decât o fabrică de pantofi la Mizil. Pe Băsescu noi presa l-am făcut aşa cum este, cum l-am făcut pe Becali, pe Vadim, noi am generat aceşti monştri şi tot noi ne-am luptat cu ei. Dacă un primar dintr-o comună oarecare ne spune că un investitor vrea să facă o fabrică de caşcaval de exemplu, noi îl întrebăm dacă e cu Costi sau cu Coca, sau cu Niţu sau cu Buican. Sau dacă e cu ANI sau dacă e huligan. Şi apoi livrăm poporului nu fabrica de caşcaval, ci fabrica de politică. Şi asta o facem de 25 de ani. Este greu acum să ne întoarcem la normalitate, am mistificat cu bună şţiinţă natura, adică am spus de 25 de ani că o pădure de fag este un pâlc de conifere, încât acum dacă îi spui omului că de fapt este o pădure de fag, pleacă plictisit şi îl caută tot pe ăla care care îi livrează povestea cu conifirele, chiar dacă nu îl ajută cu nimic.
De aceea socitatea română a derapat şi fuge doar după ambalaj, tinerii fug după diplome, părinţii fug după sinecuri, presa după morţii de pe autostradă, profesorii după gradaţii..fetiţele au schimbat .şotronul şi coarda cu maternitatea, iar băieţeii timbrele şi clasoarele cu etnobotanicele.
E nevoie de un mare restart. Cum cine? Presa trebuie să-l facă. Pentru că ea l-a început. Cum? În 1990, TVRL (liberă!) manipulînd opinia publică cu mineriadele. De atunci s-a creat mistificarea. La toate palierele. Un întreg complex de ţară, o Românie construită pe un eşafodaj de carton care pârâie şi se prăbuşeşte.
Şi mai e ceva, să înjuri e atât de uşor. Şi eu, dacă stau la o masă şi mă apuc de înjurat, o oră nu mă termin, atât de coloartă e limba română. Dar dacă e să contruieşti este foarte greu. Dar este o terapie, o terapie a reconstrucţiei. Ce ar fi dacă o zi nu ne-ar interesa ce picior şi-a operat Ponta sau ce haine poartă Carmen Iohannis şi în acea zi am construi o bancă sau o masă sau un scaun din scândură sau i-am povesti celui mic despre aselenizare, sau despre Mihai Viteazu sau am merge cu două pâini albe, proaspete la bunica şi am ajuta-o să copilească roşiile sau am pune trei flori în pământ sau l-am suna pe un amic de demult şi să-l întrebăm ce mai face….
Mihai IONESCU
