NEPI, Carrefour, Faurecia, Kaufland – principali investitori la Vâlcea, în 2016

NEPI, Carrefour, Faurecia, Kaufland se numără printre numele mari care vor investi, în anul 2016, la Râmnicu Vâlcea, la care se adaugă un mare lanţ hotelier, care deja studiază terenul pentru un complex hotelier la Transalpina Ski Resort.

Astfel, anul 2016 va aduce la Râmnicu Vâlcea noi locuri de muncă, atât în domeniul retailerilor, cât şi în cel al producţiei; cifrele vehiculate ar fi de cel puţin 3000 de posturi directe, dar şi de cel puţin 1000 indirecte, datorate dezvoltării pe orizontală a economiei conexe.

Faurecia este campionul acestor investiţii, cu peste 8 milioane de euro, în cea mai mare fabrică din concern. Astfel, va deschide, în primăvară, o linie de producţie în industria accesoriilor auto, şi patronii francezi, în acest sens, ar avea nevoie de 2000 de salariaţi.

Francezii spun că alături de ei vor veni şi alţi investitori, care vor aduce un plus de 500 de locuri de muncă în zona parcului industrial Budeşti.

NEPI este cel de-al doilea investitor care, în 2016, va deschide un EuroMall în zona CPL, sud-africanii achiziţionând nu mai puţin de 12 hectare de teren de la compania Belrom.

Cu NEPI vine şi Carrefour, care va deschide, în aceeaşi zonă, un hypermarket, francezii fiind prezenţi aici, dar cu magazine de cartier.

Kaufland a anunţat construirea unui nou magazin în zona Baraj Nord, cerând, în acest sens, la sfârşitul deja trecutului an, avize din partea primăriei.

Acestea ar fi planurile pentru Râmnicu Vâlcea, în judeţ urmând ca alţi investitori de calibru să dezvolte, în anul 2016, afaceri în mai multe domenii.  Astfel, americanii care au achiziţionat Uzina de Armanent din Ştefăneşti urmează să deschidă prima linie de producţie.

Un concern din RP China se află în poziţia de favorit pentru a prelua complexul balanear din Ocnele Mari şi, totodată, pentru dezvoltarea unui sat turistic în Băile Govora. Iar un mare lanţ hotelier internaţional, care, în România, are active în Poiana Braşov şi Sinaia, tatonează terenul pentru o investiţie la Transalpina Ski Resort.

Cam acestea ar fi previziunile investiţiilor economice externe pentru Vâlcea.

Nici investitorii autohtoni nu stau degeaba.

În prezent, la Măciuca, Dăeşti şi Olăneşti, se lucrează la trei complexe de agrement de tip spa&business, astfel, Dan Niţu, Victor Petcu şi familia Rebenciuc sunt autorii acestor investiţii, care ar urma să fie gata în anul 2016.

Şi familia Tudor a anunţat că va continua investiţiile la Complexul hotelier din Staţiunea Băile Olăneşti.

Grup Sofianu are proiecte pentru oraşul Brezoi, prin crearea unui sat turistic, dar şi investiţii în domeniul cultural, la Râmnic urmând să funcţioneze cel mai mare Muzeu de Artă Contemporană şi să fie descoperită statuia controversată, înaltă de 15 metri, a zeiţei egiptene Isis.

În concluzie, anul 2016 se anunţă un an bun pentru economia judeţului Vâlcea.

Deşi intrăm cu trei mari unităţi de stat în anul următor: Oltchim, aflat în insolvenţă şi cu un număr de 2000 de angajaţi, care aşteaptă o posibilă privatizare care să ofere perspective; un CET Govora, cu un parcurs destul de controversat în acest an şi APAVIL, operatorul regional de apă, la care, să sperăm, că nu vor fi probleme.

Anul 2016 este un an premergător, însă, celei mai mari investiţii în infrastructură din sudul României. După toate declaraţiile, în acest an, se vor decide traseul şi constructorul viitoarei autostrăzi Sibiu – Piteşti, execuţie finanţată din fonduri europene, care va începe în anul 2017. Autostradă care va aduce, implicit, noi oportunităţi de afaceri pentru judeţul Vâlcea şi, evident, pentru municipiul Râmnicu Vâlcea.

AP

loading...

One comment

  • Supermarketurile, hypermarketurile si mallurile nu reprezinta investitii…doar puncte de desfacere…doar productia,desfacerea di consumul local inseamna un pas inainte…restul sunt puncte de desfacere pt chimicale ieftine din afara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *