Nedeia Vaideenilor, o tradiție reluată după doi ani de pandemie, de Sânziene
Păstorii noștri au alcătuit întotdeauna tovărășii asemănătoare confreriilor (corporațiile) medievale, cu organizare riguroasă, cu datini precise pentru fiecare parte a anului, de credințe în care, sub vălul ocrotitor, dar străveziu al credinței creștine, se ghicesc ritualuri mult mai vechi și de o ținută morală tot atât de înaltă ca și a creștinismului.
Această intensă viață pastorală a Carpaților românești a păstrat și păstrează și acum obiceiuri foarte vechi, rareori întâlnite în alte părți. Ce însemna nedeia pentru țăranul român din vechime iese strălucit în evidență din cuvintele lui Ion Pop Reteganul: “Nedeia e mai luată în seamă decât Crăciunul, Paștele sau Rusaliile… Nedeia e și mai mult decât Anul Nou. Nimeni din popor nu numără anii de la Anul Nou, ci de la Nedeie, nimeni nu dorește nimic mai cu foc ca sosirea Nedeii”.
Instituția nedeii începe odată cu istoria noastră și continuă a trăi mereu, până în prezent. Astăzi, n-o mai găsim vie decât în Apuseni, Hațeg, Banat, Vâlcea de sub Munte sau Carpații de Curbură (exemplul localităților românești din județul Covasna). Dar, lucru important, nedeia mai trăiește astăzi numai în munți sau regiuni imediat sub munți, cum este la Vaideeni.
Nedeile au loc la date fixe, primele nedei se organizează la o lună după ieșitul oilor la munte, la Sânziene, și se țineau la Măgura Hațeganilor și la Poiana Muierii (nedeie mutată în prezent la Vaideeni. Următoarele nedei se țineau la Sâmpetru, când aveau poienarii târgul lor, la Șureanu și la Vârfu lui Pătru (mai târziu mutată la cabana Șureanu). Tot la Șureanu și la Poiana Muierii se mai făceau nedei și de Sfântul Ilie, dată la care se termină mițuitul mieilor și se aduc primele produse de la stână. Flăcăii vin de peste munți și aduc bere la sticlă, pe cai, se vinde caș anume preparat pentru Sântilie.
Cu prilejul nedeilor, se organizau târguri la care veneau negustori din Vechiul Regat, care comercializau găleți, strecurători, brice, fluiere, opinci, cârpe, joljuri (pinze), brâne, cingători, verdețuri și fructe și toate cele ce lipseau pe munte. Se mai aduceau la vânzare și oale, ploști, pieptare, cojoace, nojițe, curele, căpestre, șerpare, pălării, căciuli, topoare, seceri, țesale, custuri, vase de lemn și, bineînțeles, unt, brânză, jintiță, urdă și caș. La nedei jucau, petreceau și se băteau. Cearta pornea mai ales din ambiție fie pentru vreo fată, fie pentru vreo pășune. În anumite zone exista și un fel de scrimă populară – feciorii mânuiau cu îndemânare bâtele. Se cânta din fluier și se jucau bătuta, hațegana, învârtita, până seara târziu.
În Vâlcea se mai păstează două astfel de Nedei. Una la Vaideeni, de Sânziene și una la Titești, de Sfântu Ilie.
La Vaideeni, în week-endul trecut, a fost din nou sărbătoare și, chiar dacă tradiția nu mai este cea care a fost odată, ciobanii de la sud de Carpați și cei din Mărginime încearcă să conserve și să prezinte noii generații, o povestea milenară a românilor din munți.
