Nebunul din Zătreni care şi-a jucat casa şi soţia la pocker

O stradă veche de la marginea Craiovei, din zona industrială, în apropierea fabricii de automobile, unde pe vremuri fusese un stabiliment pentru bolnavi psihici, mai ascunde în prezent un cimitir lăsat în paragină, care a fost închis prin anii ’60. Într-un colț al acestuia se află mormântul lui Iancu Nebunu, mare boier din familia vâlceană Zătreanu, de pe urma căruia a rămas singurul castel al județului Vâlcea.

“Aici începe sau aici s-a încheiat, poate, una din poveștile de acum două sute de ani. Sub o cruce de lemn, rezemată de gard, putrezită, pe care scria, până acum 30 de ani, Iancu Nebunu. Din întâmplare am ajuns aici, mergând pe firul unei fascinante istorii de început de secol XIX, legată de meleagurile Vâlcii de est, valea Oltețului, una din zonele cu cele mai multe familii nobiliare din Oltenia. Aici au fost Pârâienii, Tetoienii, Măldăreștii, Boiceștii, Poenarii și Zătrenii. Ultimii sunt, de fapt, eroii noștri, pentru că Iancu Nebunu nu este nimeni altul decât Iancu Zătreanu, unul din descendenții marii familii boierești Zătreanu”, spune Ion Șteflea, scriitor și căutător al poveștilor de odinioară ale familiilor boierești din România.

Povestea se petrece la moșia Zătrenilor de pe Valea Oltețului, la început de secol al XIX, când proprietar de păduri, teren agricol, vii și iazuri  era tocmai Iancu Zătreanu, un tânăr de 35 de ani, descendent al familiei Zătreanu, o puternică familie boierească vâlceană, care a dat Țării Românești și voievozilor mai mulți înalți dregători. Nicolae Iorga, în ‘Istoria bisericii românești’, menționează boierii Zătreni, alături de boierii Drăgoești, ca donatori (între anii 1568-1576) la ridicarea schitului Sfântul Nicolae din Olteni (Bujoreni), sediul vechii Episcopii a Râmnicului”, spune prof. Ligia Rizea, specialist în patrimoniu.

Fiu al postelnicului Danciu Zătreanu și al Maricăi, fiica slugerului Drăgoi din Fălcoiu, vornicul Preda Zătreanu stăpânea, la începutul secolului al XVIII-lea, moșia cuprinsă între Bălcești și Pârâieni, în sud-vestul județului Vâlcea. Preda ridică în Zătreni, în 1734, o biserică de zid, cu hramul Sfântul Nicolae, similară, ca dimensiuni și arhitectură, cu bisericile “Toți Sfinții” (1762-1764) și “Buna Vestire” (refăcută în 1747-1751) din Râmnicu Vâlcea, dar și cu alte biserici boierești, ridicate sub directa influență a ctitoriei de la Hurezi a Sfântului Constantin Brâncoveanu.

“Dar, în 1740, Preda Zătreanu moare. Moșia lăsată de el este împărțită între moștenitori. În 1754, fratele său, Radu Zătreanu, construiește în apropierea Bisericii Sfântul Nicolae o locuință, respectiv ceea ce azi numim Cula Zătreanu, o locuință feudală fortificată, ridicată pe un beci boltit semicircular, cu ferestre de tragere și ziduri groase de 80 de cm. Camerele de locuire sunt așezate la primul și al doilea nivel. La ultimul nivel se păstrează holurile originare, cu bolți semicilindrice, încăperi cu bolți mănăstirești și un foișor cu stâlpi de cărămidă și arcade trilobate, cu o largă perspectivă asupra văii Oltețului”, menționează Ligia Rizea.

Apoi, începe dezastrul pentru familia Zătreanu. Istoricii spun că “prea multe danțuri, prea multe zaiafete la moșie și nu doar de sărbătorile mari de peste an, Crăciunul și Paștile, erau celebrate cu vinuri bune și evident că problemele financiare încep să se facă simțite”.

“Iancu Zătreanu, după mai multe vizite la București, la curtea domnească, se amestecă cu craii de curte veche și începe să fie atras de boema capitalei, de viața de noapte, de jocurile de cărți, de zaiafeturi. Iancu studiase avocatura la Viena și era însurat cu Zița, o frumoasă boieroaică din Moldova. După 10 ani de căsătorie, Iancu Zătreanu găsește însă să-și vândă sufletul unei jupânițe la București, măritată cu un nepot de al lui Caragea. Zița bănuiește că drumurile lui Iancu la București nu sunt legate de treburile moșiei și începe să pună iscoade pentru a afla adevărul. Evident că află cum stau treburile și reușește să-l înștiințeze pe soțul jupâniței despre faptul că e încornorat”, spune Șteflea.

Iancu este prins în “flagrant de amor” și provocat la duel, printre primele dueluri cunoscute din Țara Românească, unde este folosit pistoletul. Iancu Zătreanu câștigă duelul, ucigându-l pe soțul înșelat, dar jupânița este dată dispărută. Nu se știe unde, dar s-ar spune că fie a fost trimisă în surghiun, fie apropiați ai soțului înșelat i-ar fi făcut felul.

“Iancu se retrage definitiv la moșia de la Vâlcea și cade în patima alcoolului și a jocului de cărți. Zița Zătreanu, cu onoarea nereparată, se înamorează și ea de un vechil al moșiei Pârâienilor din apropiere, pe nume Boicescu. Un bulgar înalt cu mustață răsucită și oacheș, dar care era, la rândul său, însurat. Se pare că el a păcălit-o la sentimente pe Zița, nedorind altceva decât să pună, într-un fel, mâna pe cula Zătreanu și pe moșie. Astfel, acest Boicescu intră în anturajul de cărți de joc al lui Iancu Zătreanu. Și, într-o seară de iarnă, înainte de Crăciun, în anul 1810, arendașul reușește să câștige casa și jumate din moșie. Zița e fericită în primă fază, dar, în câteva zile, realizează că a fost trasă pe sfoară, pentru că Boicescu le cere dur ambilor Zătreni să părăsească până de Anul Nou casa”, spune Șteflea.

Zița moare de inimă rea la auzul acestei dorințe, mai ales când realizează că a fost doar “de folos”, iar Iancu pleacă la Craiova, la rude, pentru a cere adăpost, fiind falit. Nu se mai știe nimic de el, decât faptul că ajunge cerșetor de zi și azilant de noapte în Bănie. Moare în anonimat, în timp ce în Vâlcea moșia Boiceștilor crește.

Cula Zătreanu ajunge, pe la 1820, în acte, proprietatea lui Miliță Boicescu, apoi a fiicei acestuia Maria (Mița) Boicescu (căsătorită Potamian), care se implică într-o serie de acțiuni filantropice, ce au contribuit la dezvoltarea comunei Zătreni.

Între altele, ajută la înființarea primei școli din Zătreni, un local mare cu sală de festivități, a școlii de meserii, ulterior a gimnaziului agroindustrial și la restaurarea Bisericii Sfântul Nicolae, ctitoria lui Preda Zătreanu. De la Maria Boicescu, cula trece în proprietatea nepotului său Hristea Boicescu. Pe acest parcurs, culei îi este alipit un conac cu două etaje, cramă la demisol și două terase generoase, întregul edificiu primind o unitate stilistică. Și, din acel moment, ansamblul arhitectonic devine un adevărat castel medieval.

Castelul de la Zătreni, cum a început să fie astăzi denumit, este compus din două corpuri, construite în etape distincte. O culă construită la mijlocul secolului al XVIII-lea și un conac alipit ei, în secolului al XIX-lea. De altfel, edificiul, deși în prezent unitar, apare în lista monumentelor istorice din județul Vâlcea cu două numere de cod, unul identificând Cula Zătreanu și celălalt Conacul Boicescu, tocmai pentru a se distinge cele două etape de construire.

Castelul nu putea să scape în 1947 de tăvălugul noii orânduiri. Imobilul este naționalizat în timpul regimului comunist. Aici se fac înscrierile forțate în CAP. Beciul este prădat de toate vinurile alese, iar țăranii care refuzau de bună voie înscrierea în colectiv erau legați cu lanțuri și torturați. După încheierea colectivizării, castelul este transformat în sediu al IAS Zătreni. Sunt scoase cărțile, o bibliotecă impresionantă este arsă, pianul este scos în bucăți, tablourile au fost furate, curtea cu grădini de promenadă este rasă la nivel de arbori ornamentali, pentru a face loc tractoarelor și semănătorilor. I se aduc unele modificări și îi este prădat și distrus tot mobilierul interior.

După 1989, revine în proprietatea urmașilor lui Hristea Boicescu, la 14 iunie 2002, și este pus în vânzare. Trece succesiv prin mai multe proceduri administrative privind dreptul de preempțiune stipulat de Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, care cere exercitarea acestui drept, pe rând, de Ministerul Culturii, Consiliul Județean și Primărie.

Castelul boierilor Zătreni va deveni în această primăvară obiectiv turistic, după ce firma care a cumpărat această construcție a început lucrările de amenajare a acesteia, spune primarul comunei vâlcene Zătreni, Constantin Lițoiu.

Astfel, din povestea Zătrenilor și dramele acestei familii rămâne un castel, singurul din Vâlcea, o viitoare carte și numele unei frumoase comune de pe Valea Oltețului. De fapt, fiecare familie de boieri vâlceni, fie că sunt Poenarii, fie că sunt Tetoienii, Măldăreștii sau Sineștii, ascunde acolo, dincolo de zidurile culelor, cel puțin o poveste cu romantism, tragism și mult parfum de epocă.

Liviu POPESCU

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *