Ne pregătim de Turul 3 al Cupei EHF, după ce am trecut de Kastamonu, cu o înfrângere la limită

SCM Râmnicu Vâlcea a pierdut azi primul meci în acest sezon, în fața semifinalistei ediției trecute, Kastamonu, 20-21. Dumanska și compania se califică însă fără emoții în turul 3.

SCM Rm. Vâlcea nu a bifat al 9-lea meci consecutiv fără înfrângere, echipa pregătită de Florin Pera împiedicându-se azi, în Turcia, în manșa secundă din turul 2 al Cupei EHF. În fața semifinalistei competiției, din ediția trecută, Kastamonu Belediyesi, oltencele porneau cu un avantaj de 9 goluri luat în primul meci, la Rm. Vâlcea.

Prima repriză a fost una foarte echilibrată. Gazdele au reușit să se desprindă la trei lungimi, 8-5, dar după time-out-ul cerut de Pera, Vâlcea a egalat imediat. S-a mers cap la cap până la pauză, cu Kastamonu având avantaj de un singur gol, 12-11. Pentru calificare era vorba de o minune a gazdelor, dar aceasta nu a venit. Kastamonu a reușit, totuși, pe final, o victorie de palmares 21-20, vâlcencele ratând două situații de a egala.

Iulia Dumanska a fost din nou incredibilă între buturi, o evoluție foarte bună având și brazilianca Samara da Silva, care a reușit 6 goluri.

La jumătatea reprizei secunde, Vâlcea a avut un moment mai dificil, când a trebuit să joace aproape patru minute în dublă înferoritate. Dumanska și-a intrat însă în rol și nu a primit gol!

Vâlcencele au intrerupt însă seria de 19 goluri, amicale și oficiale, fără pas greșit, suferind prima înfrângere a sezonului.

Marți, vâlcencele noatre își vor afla adversara din turul 3 al Cupei EHF, fază a competiției unde mai sunt calificate alte două echipe din România: SCM Craiova și Măgura Cisnădie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *