Născută şi trăită în Italia, o elevă din Stroeşti a fost premiată la Olimpiada Naţională de Istorie, după ce a venit în România de 2 ani

În perioada 3- 6 aprilie, municipiul Alba Iulia a găzduit etapa națională a Olimpiadei de Istorie. Festivitatea de deschidere a evenimentului a avut loc marți, 3 aprilie, cu începere de la ora 16.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia.

Potrivit datelor transmise de inspector şcolar general Marcela Dărămuş, festivitatea de deschidere a olimpiadei a avut loc loc marţi, 3 aprilie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia. Copiii şi profesorii au fost cazaţi la Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, iar testarea s-a desfăşurat pe 4 aprilie, la Colegiul „HCC”.

După proba scrisă, miercuri şi joi, elevii au avut ocazia să descopere istoria Capitalei Marii Uniri. Au vizitat vizita Cetatea Alba Carolina, muzeul şi catedralele din Alba Iulia, iar la Sebeş au admirat obiectivele turistice.

În total, au participat la olimpiada de la Alba Iulia 201 de elevi, 42 de profesori însoţitori şi 30 de evaluatori din Comisia Centrală.

La festivitatea de deschidere, organizatorii au pregătit şi momente artistice cu elevi de la Liceul de Arte şi grupul instrumental „Crai Nou”. De asemenea, elevi şi profesori din Alba au purtat  costume populare, tradiţionale, pentru a marca importanţa Anului Centenar.

Surprita plăcută a venit de la Vâlcea, din comuna Stroeşti, unde am avut 2 eleve care au obţinut menţiuni. Este vorba de Bob Ioana Mădălina şi Popa Maria Alexandra, eleve în clasa a IX-a.

Numai că, inedit este faptul că Maria Alexandru s-a născut în Italia şi a trăit acolo până acum 2 ani. Cu atât mai mai mult performanţa elevei de a obţine o notă uriaşă la Olimpiada de Istorie a României este de apreciat, Alexandra trăind departe de ţara părinţilor săi până acum 2 ani.

“Este o mândrie pentru localitatea noastră de a avea asemenea copii inteligenţi. Am iniţiat deja o hotărâre în Consiliul Local pentru a premia pecuniar performanţele fetelor noastre. E un semn că generaţia tânără vine bine din urmă şi România are viitor. Le felicit încă o dată pe fetele noastre pentru munca, perseverenţa şi responsabilitatea de care au dat şi dau dovadă”, a declarat Toma Ciolacu, primarul din Stroeşti.

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *