N-am luat bacul, nu știu o meserie dar vreau 1000 de euro salariu

La această anomalie s-a ajuns in Vâlcea, cel puțin, nu știu cum e in alte părți.
După articolul cu vâlcenii care refuza sa lucreze la autostrăzi chiar și pentru un salariu net minim de 3000 de lei, am descoperit o anomalie.
Am fost abordat în privat sau pe strada si apostrofat că nu militez pentru salarii mari pentru ei. Primul lucru am aflat că nu cunosc multi o meserie. Au urmat in cel mai fericit caz 4 ani de liceu industrial dar nu au luat bacul. Multi l-au întrerupt în clasa a X-a. Majoritatea au intrat în licee tehnologice cu repartizarea aia computerizata cu medii foarte mici.
Deci nu au bacalaureat sau o școală profesională dar vor salarii de 1000 de euro. De ce? Pentru că așa au aflat ei că se dau la Sibiu. Le-am precizat că și vâlcenii care s-au mutat la Sibiu pe joburi bine plătite, au o calificare sau o facultate. Știu să facă ceva.
Nu vor să înțeleagă asta. Patronii sunt de vina că le dau salarii mici pentru munci necalificate. „nu am avut timp de școală. Nu am avut bani de școală” spun ei.
Dar sunt cursuri de calificare le spun eu.. De sudori, de electricieni. Nu avem timp, mi se raspunde. Sunt nedumerit. Și atunci din ce trăiți? „Numai la o combinație îmi iese o mie de euro”, spune el.
Ce așteaptă? Statul, primarul să dea salarii mari. De o mie de euro pentru toată lumea și să nu mai fure. Cine? Politicienii. A. Ei fură banii de salarii că să-și dea pensii speciale, că așa au auzit ei. Că dacă politicienii nu ar fură banii, statul ar putea să dea salarii de 1000 de euro la oricine.
Ramai dezarmat și realizezi că nu poți purta un dialog.
Concluzie. Nu e de vină el că nu a terminat o școală sau că nu știe o meserie. E de vina clasa politică, aia coruptă care fură și nu ii da un salariu de 1000 de euro.