Muzeul de artă din Râmnicu Vâlcea găzduiește cea mai mare colectie de tablouri donată după 1990, unei instituții de cultură

Cea mai mare colectie privată donată unui muzeu din România în ultimii 35 de ani este Colectia Sanda și Paul Dumitrescu, o impresionantă colecție de 55 de tablouri și grafică care ocupă două săli în Muzeul de Artă.  Această colectie este rodul unor demersuri de peste 5 ani ale profesorului dr. Claudiu Tulugea. Donație care înnobilează muzeul vâlcean din 2017.

Paul Dumitrescu fost mare economist în Ministerul de Comerț Exterior, între 1960 – 1990  nu a uitat că are rădăcini vâlcene şi a ales să dea o şansă muzeului de aici să intre pe în lumea galeriilor în care pot fi admirate opere de artă de valoare inestimabilă din toate punctele de vedere posibile.

Colecţia cuprinde 55 de tablouri semnate de toată marea galerie de pictori români  nume precum Grigorescu, Tonitza, Pallady, Petraşcu, Ciucurencu, Ressu, Steriadi, toate originale, expertizate de experti atestați de Ministerul Culturii.

Prof. dr. Claudiu Tulugea, directorul Muzeului Judeţean “Aurelian Sacerdoţeanu” Vâlcea, a explicat că s-au făcut eforturi serioase pentru a convinge proprietarii să aleagă Vâlcea ca destinaţie pentru colecţie, reuşind acest lucru în defavoarea altor trei instituţii prestigioase la nivel naţional, inclusiv Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti. “Probabil că este cea mai mare şi mai valoroasă donaţie primită de Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea din ultima vreme. Negocierile cu familia Paul şi Sanda Dumitrescu au durat aproape cinci ani. Nu a fost uşor să-l convingem pe domnul Dumitrescu să facă donaţia pentru Râmnic, dar am avut un avantaj. Domnul Paul Dumitrescu este vâlcean la origini, are rude aici care ne-au susţinut în acest demers. Putem spune acum că Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea, care deţine acum un număr de aproape 3.000 de exponate, a intrat în rândul marilor muzee  de artă de la nivel naţional. Am luat toate măsurile necesare, de la asigurarea condiţiilor tehnice propice conservării şi până la cele mai mici detalii de securitate şi am respectat întocmai dorinţa donatorului în ce priveşte unele detalii de expunere”, a declarat Claudiu Tulugea.

Sunt trei tablouri inedite în această colecție, printre puținele autoportrete ale lui Tonitza. Un tablou de Luchian care ar fi dispărut în 1920 din galerii, cumpărat de un privat, foarte discret și care a reapărut după 1990, la Râmnicu Vâlcea. Și un nud pictat de Tonitza, care a fost multă vreme emblema cataloagelor de artă din România.

Vorbim așadar de o expoziție impresionantă strânsă de Paul Dumitrescu de-a lunguil vieții și care poate fi admirată la Râmnicu Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *