Municipiul Drăgăşani la 24 km de autostradă, dar pe nimeni nu interesează

Toată lumea vorbeşte de legătura Râmnicului cu autostrada Sibiu – Piteşti, uitând că judeţul Vâlcea mai are un municipiu, Drăgăşani, şi că acesta ar urma să se afle la doar 24 de km de autostradă.

Adică de autostrada Craiova – Piteşti sau Autostrada Olteniei. Numai că, în zbaterea noastră pentru Râmnic, am omis cu desăvârşire poziţionarea celui de-al doilea oraş al judeţului, chiar pe o axă comercială foarte importantă ca tranzit.

Nu am auzit niciun politician de Vâlcea vorbind despre această autostradă care, chiar dacă nu va trece prin judeţul nostru, ci la 25 de km de Drăgăşani (Găneasa), este la fel de importantă pentru zona de sud a Vâlcii. Abia atunci se va vedea utilitatea drumului Mădulari – Şuşani – Cârlogani.

Autostrada Craiova – Piteşti, în lungime de 124 de km şi în valoare de 900 de milioane de euro, se află pe locul 7 ca prioritate pentru Bruxelles în ceea ce priveşte MasterPlanul de Transport.

Acesta va începe în Centura Nord a Craiovei și va ocoli comuna Pielești pe la nord, traversând actualul DN65 în apropiere de granița cu județul Olt. În continuare, drumul va ocoli orașul Balș pe la sud, va trece printre localitățile Găneasa și Piatra Olt și va traversa râul Olt în sudul municipiului Slatina, ocolind orașul prin partea de SE, până la intersecția cu DN65.

După ce a mers paralel cu actualul drum european circa 10 km, în apropiere de comuna Jitaru, va traversa DN 65 și va continua la sud de acesta, va ocoli pe la sud comunele Colonești, Albota și Bradu și va străpunge A1 în zona localității Catanele.

traseu-autostrada-craiova-pitestiNoduri rutiere (marcate cu roșu pe hartă)

Pentru o mai bună fluidizare și recepție a traficului, noua șosea va avea șase noduri rutiere mari, iluminate.

Craiova Nord – va face legătura cu Șoseaua de Centură Craiova printr-un pasaj de 108 m lungime.

Craiova Vest – care va face legătura cu DC 4.

Piatra Olt NV – va face legătura cu DN 64 și DC 13.

Slatina SE – va face legătura cu DJ 546 (Slatina-Drăgănești) și va fi situat în apropierea zonei industriale SE a Slatinei (Pirelli, TMK Artrom, Prysmian, Cord România, Vimetco Extrusion)

Valea Mare NE – va face legătura cu DN 65 și va fi situat în partea de est a municipiului Slatina, la o distanță de 2,5-3 km de la intrarea în oraș, în zona releului Valea Mare.

Catanele – va face legătura cu A1, fiind situat în partea de sud a municipiului Pitești, în apropierea Arpechim.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *