Muereasca sau cum s-a aşezat omul între Sfincşi şi Dumnezeu, la poalele Athosului din Carpaţi
Dincolo de chei, într-o comună spânzurată pe stâncile ultime ale Builei, în chei abrupte, unde te şi miri cum de a reuşit omul să ridice o casă, se află o comună creată de ardeleni, la un pas de Râmnic. Muereasca.
O comună ridicată în canionul râului cu acelaşi nume, prinsă între chingile acestor versanţi, omul a reuşit să domine pământul, curbat în cheile Şutei, între Sfincşi şi Dumnezei. Aici, la Athosul României.
„Suntem cunoscuţi prin Athosul Frăsineiului, comună venită din Ardeal, pe drumuri care sus pe curmătură se intersectează de mii de ani, pe urmele turmelor care au asigurat continuitatea românilor de ambele părţi ale munţilor. Muereasca este un bazin turistic recent descoperit iar principalele noastre priorităţi evident sunt asigurarea eşafodajului însemnând infrastructură pentru turism. Apa, asfalt, canalizare, urbanizarea localităţii, pentru că suntem căutaţi şi de cei care fug de oraş, pentru a se muta aici”, spune Ion Ungureanu, primarul din Muereasca.
Aşa cum am spus, de cum intri în această comună, aflată la nici 20 de km de Râmnicu Vâlcea, parcă ai intra într-o altă dimensiune, este uşa secretă a judeţului, pe care o descui în piatră şi te arunci într-un lung coridor, un brâu cusut până sus, la Frăsinei, cu frumoase case urcate în trepte tăcute până sus, către cerurile divine ale Căpăţânilor. „La Muereasca, fiecare piatră are viaţă, este acolo un mic făt, un copil, un mânz, un suflet, iar noi trebuie să-l găsim. Bătrânii noştri spuneau că menirea era ca, până la apusul vieţii, să găseşti şi să eliberezi din pântecul pietrei pe cel prins captiv”, spune moş Sandu, din Muereasca.
Şi poate că sufletele eliberate din piatră mergeau apoi cu o arcă a lumii de dincolo, pe apa râului, spre marginile cerului.
Calinic a simţit, astfel, că locul e sfânt şi a decis că trebuie să ridice aici Athosul României. Una din cele mai severe mănăstiri din România. Aici, pentru că primele cruci ale Valahiei au fost create din piatră de Muereasca. Doar aici pietrele de hotar mărginesc lumea noastră cu lumea de sus şi lumea din dincolo.
La Frăsinei, călugării trăiesc pe vechile principii ale vieţii monahale. Frăsinei este biserica primă a ortodoxiei româneşti, unde trăieşte sufletul pur al primilor oameni.
Avatonul este o lege-hotarare care interzice accesul femeilor intr-o anumita manastire ortodoxa. Cuvantul „avaton” inseamna „neumblat”, el fiind folosit mai intai pentru a formula hotararea privind interdictia femeilor de „a umbla” pe pamantul Sfantului Munte Athos, unde, dupa cum bine se stie, locuiesc numai calugari si credinciosi de parte barbateasca.
Urmand traditiei monahale athonite, atat in randuiala tipiconala, cat si in cea de organizare interioara, „avatonul” a fost preluat si de unele manastiri ortodoxe din lume, precum: Manastirea Frasinei, Romania; Manastirea Sfantul Visarion din Dosikou, Grecia; Manastirea Sfantul Sava cel Sfintit, Israel. Pana in anul 1948, manastirile grecesti de la Meteora s-au aflat si ele sub un asemenea „avaton”, anulat insa din pricina numarului tot mai mare de turisti; la manastirea Marea Meteora vin anual circa un milion de turisti.
Inca dintru inceput, Sfantul Ierarh Calinic a dorit ca in Manastirea Frasinei sa fie urmata pravila monahala athonita, o randuiala aspra si sfanta, pe care el o cunoscuse personal, facand o calatorie in Sfantul Munte Athos, mai inainte de a ajunge staret, la Manastirea Cernica. In aceasta privinta, sfantul va aduce din Muntele Athos pe ieromonahul Policarp Nisipeanu, unul dintre fostii sai ucenici.
Parintele ieromonah Policarp vine la Frasinei insotit de doi ucenici, ieromonahul Silvestru si ierodiaconul Lavrentie. Traditia si practicile athonite incep sa fie puse in practica odata cu instalarea noilor vietuitori. Din mila lui Dumnezeu, slujbele si privegherile de noapte, incepute de parintele Policarp si ucenicii sai, nu s-au intrerupt niciodata, pana astazi, potrivit dorintei sfantului ctitor.
Dorind a urma cat mai mult randuiala sfanta din Muntele Athos, pentru pastrarea linistii si a vietii aspre din noua manastire, Sfantul Calinic va prelua si „avatonul” athonit, care interzice femeilor sa intre pe teritoriul manastirii. Astfel, in data de 17 ianuarie 1867, el opreste intrarea femeilor in Manastirea Frasinei, asezand o piatra de legamant, la vreo doi kilometri mai jos de poarta manastirii.
Liviu POPESCU
