Misterul conductelor subterane din Dealul Banului

La Lungeşti, pârâul Mamu aduce legendele vechi din trecut spre prezent, de la jidovii din Fumureni la Buzeştii lui Mihai Viteazul, dar comuna Lungeşti se transformă. Cred că este, poate, cea mai reuşită combinare a istoriei, a creştinismului şi a modernităţii. Iar mai presus de asta, se află un anume bun simţ al cetăţenilor. Iniţial, priveşti zâmbind panourile care te roagă, efectiv, să respecţi regulile elementare ale societăţii, dar acestea sunt, de fapt, premisele acestei armonii care te face să îndrăgeşti comuna olăritului din sudul de judeţ.

Case frumoase, ţanţoşe te privesc de dincolo de gardurile cu uluci înalte, peste care nucii lasă să le cadă frunzişul discret, eliberând fructul dur, esenţa care se aseamănă, într-un fel, cu spiritul nostru românesc.

Conducte2Aici stă Stroe Buzescu. Nu, e greşit să spui că e înmormântat, aici, Stroe priveşte la comunitatea de peste 3000 de suflete a Lungeştiului. E mulţumit de cum arată mica cetate simbol de la marginea Vâlcii. Dincolo, e Câmpia Română,  pasajul spre Dunăre.

Ultimele dealuri sunt aici, la Lungeşti, ultimele metereze ale timpului. Dacă vrei să înţelegi această comunitate, trebuie să o respecţi ca pe apărătorii unui fort. De aici începe Vâlcea frumoasă, iar dacă nu erau Lungeştii, nu aveam acest judeţ frumos, nu aveam o gardă regală, lăsată moştenire de jidovi, de Stroe, de Mamu, de ceramica asta din aur de pământ…

Iar unul dintre aceste dealuri, Dealul Banului, ascunde mistere care vin din timpuri medievale. Timpuri aromate, timpuri ale vinului din subterane, timpuri nobile.

Unul dintre primii boieri ai locului a fost chiar unchiul lui Stroe Buzescu, Vlad Buzescu, boierul banului. Adică unul dintre înţelepţii şi grămăticii lui Mihai Voievod. Acesta stăpânea marele deal al Lungeştilor, un deal plin cu viţă nobilă,  cu un vin care alimenta direct bucătăria voievodală.

Condcute3Toţii boierii Banului, pentru că aşa a rămas numele acestei mari familii aristocratice, au binecuvântat acest deal sfânt şi, mai mult de atât, au construit mai multe “Căsoaie” – străvechile crame de azi, în număr de trei se pare, pe culmea însorită a dealului. Acolo sus, erau mai multe bazine colectoare, unde se făcea vinul.

“Nu erau teascuri, vinul se zdrobea cu picioarele goale de fetele satului. Legendele spun că erau  chemate toate fetele nemăritate, fără de prihană, iar acestea jucau strugurii. Toată licoarea se aduna în nişte bazine mari, acoperite, chiar acolo în vârful dealului”, spune primarul Tiberiu Costea.

Cum ajungea vinul jos, la şosea, mai ales că drumurile toamnei erau înnoroite? Simplu.

Printr-o reţea de conducte subterane din cărămidă de Lungeşti. Nu mai puţin de zece astfel de conducte erau legate de bazinele cu vin şi ajungeau, pe sub pământ, până jos, la drumul principal.

Tiberiu-COSTEA“Înainte de a se da drumul la vin, se dădeau sau, cum se spune, se spălau conductele cu apă, apoi era pornit vinul. Jos se umpleau butiile, iar căruţele cu vin de Lungeşti mergeau spre Bucureşti”, mai spune primarul.

Azi, când pământul este săpat, se găsesc resturi din aceste conducte ale vinului, amintind de o instalaţie medievală prin care vinul cobora din vârful dealului spre drumul târgoveţilor.

Câţiva investitori italieni  doresc să reînvie viticultura din Lungeşti. În acest an, au discutat cu primăria din Lungeşti un plan de afaceri şi, cine ştie, Dealul Banului va fi din nou pus în valoare, ca odinioară, de viţa nobilă a sudului…

Mihai IONESCU

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *