Minunea Vâlcii – Cascada de sub peştera Lotrişorului, râul acrobat care se aruncă de la 50 de metri
La nici 30 de kilometri de Râmnicu Vâlcea, pe Valea Oltului, se află minunea judeţului, una din cele mai rare descrieri geografice a frumuseţii, a pitorescului, unică în România. Cel care vrea să vadă o minune, să rămână cu gura căsacată, trebuie doar să meargă din Râmnicu Vâlcea spre Sibiu, apoi, după ce trece de Turnu intră în defileu. După Cârligul Mic, un pod absolut spectaculos, ajunge în zona Motelului Lotrişor. Aici drumul minunii se face în stânga.
Ne aflăm pe raza unuia din parcurile naţionale de excelenţă ale României, Parcul Naţional Cozia.
Drumul este unul forestier dar se prezintă în condiţii impecabile şi astfel intrăm pe cărările de povestea ale parcului. Cei de la parc au amenajat din loc în loc, popasuri cu băncuţe şi mese. Cinci kilomtri durează acest drum spre minunea Lotrişoruui.
Acesta este numele pârâului cu care se merge alături. Da, şi intrăm în cheile Lotrişorului, în Munţii Lotrului. De fapt intrăm printre pereţii drepţi de munte, unde acest pârâu a săpat un canion, unde gresiile depuse în milioane de ani le puteam admira cu tăcerea care ne şopteşte că 1 cm grosime între gresii, a durat mii de ani de sedimentare. Frumuseţea acestor chei nu poate fi tradusă nici în reportaj, nici în poezie, este acel tremur al retinei care transmite spre suflet, măreţia, contradicţiile, ferigile, micile cascade, picurii de apă de pe stânci, amestcul de fag cu brad, surâsul pârâului, foşnetul insectelor…Este o beţie mersul prin aceste chei.
Iar după cinci kilometri apare ea..o cascadă uriaşă de aproape 50 de metri înălţime care ţese o perdea de acolo de deasupra stâncilor până în bulboana din vale. Este un picaj de apă, pârâul se transformă într-un prădător al văzduhului care ţinutuieşte flămând prada dinspre măruntaieie Geei. Este minunat acest tumult de apă care jos are o poartă spre infern. E acolo, o stâncă uriaşă despre care s-ar spune că afost pusă de atlanţi să astupe gaura iadului. Iar apa sfinţilor să o înece pe veci.
Dar nu e asta tot. Minunea e acolo sus. Cascada nu apare din senin ci…la nici doi kilometri de mers pe jos se ajunge acolo, unde cineva, omul, a construit această divină reprezentare a raiului. Pentru că printr-un abis rotund, plin de stânci, o scară improvizată de om, din capete de rocă se coboară la esenţă. Un tunel lung de 50 de metri şi înalt de 3-4 metri este coridorul săpat prin munte, de unde se aruncă Lotrişorul. Da, cascada este capătul unui drum prin subteran, un culoar al destinului, pe unde curge acest pârâu. Imaginea, tot spectacolul este inedit, cheile înguste de unde vine acest râu tâios, născut de Geea, trecerea sa printr-o peşteră tunel şi apoi saltul în gol, ca un acrobat de circ…
O minune aflată aşadar la 30 de kilometri de Râmnicu Vâlcea, unică în România prin aceeastă imagine a muntelului flămând care se spune este un cap de atlant împietrit cu gura larg deschisă pe unde iese limba de apă a Lotrişorului. Iar noi, muritorii putem să păşim prin acest tunel al legendei.
Cheile, Casacada şi tunelul Lotrişorului sunt capitole ale unuia din cele mai frumoase judeţe ale României.
Mihai IONESCU
traim intr-o tara minunata,valcea un judet minunat nu am avut si nu avem conducatori minunati pacat de noi cei care locuim pe aceste meleaguri .
Anul acesta am reușit sa ajungem la cascada Lotrisor a meritat efortul am fost lmpresionati de tot ca am întâlnit pe traseu a fost relaxant te incarci cu energie , liniște și bine dispunere.Anul viitor dacă ajung la Caciulata primul obiectiv va fi Cascada Lotrisor mă încarcă cu liniste și energie,noi am mers pe jos nici nu știi cine ajungi te bucuri de tot ce întâlnești.
Am văzut-o în 2010 este un loc unde îți găsești liniștea și pacea sufletească te încarci cu energie, este încă un loc din România care merită vizitat