Milcoiu, Popeşti, Frânceşti, Orleşti afectate de ploile torenţiale din ultimele 24 de ore

Prefectura Vâlcea, Consiliul Judeţean, ISU, Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţia Rurală s-au mobilizat în cursul zilei de marţi pentru înlăturarea efectelor produse în urma precipitaţiilor căzute în ultimele 24 de ore.

„Nu a fost uşor, s-a lucrat de la primele ore ale dimineţii când echipele au fost mobilizate în teren în mai multe localităţi unde deja apele scurse de pe versanţi au pătruns în curţi şi gospodării. A fost o muncă de echipă unde poliţişti, oamenii de la ISU, administraţiile locale au colaborat în punctele fierbinţi. În Popeşti, în Şirineasa, Băbeni, Milcoiu, Frânceşti am intervenit la timp pentru a nu se amplifica efectele”, spune prefectul de Vâlcea, Florian Marin.

La rândul său, preşedintele Constantin Rădulescu spune că a solicitat autoritatilor locale din Milcoiu, să intervină pentru ca, dacă este nevoie, ambulanţele să poată intra în satul Comanca.

„Aici a fost o situaţie, când un torent a afectat drumul de acces spre satul Comanca. S-a lucrat pentru a nu izola satul. La Băbeni, pârâul Stâncălău a fost deviat pentru a nu repeta situaţiile din anii precedenţi. În rest, după ce trece această perioadă, vreau să ne ocupăm de o strategie clară cu privire la harta torenţilor la nivel judeţean şi la un plan de refacere a întregii situaţii în privinţa canalelor colectoare, drenuri, îndiguriri, pentru că majoritatea gospodăriilor inundate azi au fost în urma scurgerii apelor de pe versanţi”, spune Constantin Rădulescu.

Urmare a precipitațiilor abundente din ultimele 24 de ore, Instituția Prefectului Vâlcea, vă prezintă o informare preliminară privind efectele acestora, pentru intervalul orar 06:00–14:00, după cum urmează:
1. Comuna Bărbătești, sat Bărbătești – reactivare alunecare teren ce a afectat platforma drumului comunal DC 149, pct. Băltăreț;
2. Comuna Popești
a) sat Dăești – 4 gospodării inundate;
b) sat Curtea – 5 gospodării inundate;
3. Comuna Milcoiu – drum de interes local avariat – satul Comanca;
4. Comuna Șirineasa – 1 gospodărie inundată;
5. Comuna Orlești
a) Satul Procopoaia – 2 gospodării inundate, din care un beci cu infiltrații de apă;
b) Satul Orlești – 30 gospodării inundate;
6. Comuna Frâncești
a) Drumuri de interes local afectate;
b) Pod tubular avariat;
7. Comuna Lădești
a) Drumuri de interes local afectate (satele Chiricești, Olteanca, Cermegești);
b) Pod avariat peste torentul Găgeanca (sat Găgeni).
8. Orașul Băbeni – efectuare breșă pentru dirijarea controlată a apelor pârâului Stăncălău în canalul de fugă (gardă) al acumulării hidrotehnice Băbeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *