Mihăesti una din primele comune unde se poate vorbi despre ”downshifting”

Downshifting-ul este definit prin alegerea simplităţii: renunţarea la funcţii stresante sau la slujbe devoratoare de timp şi nervi pentru o muncă mai plăcută, fie ea şi nou-descoperită, la un venit consistent în favoarea unuia considerat suficient, la urban în favoarea ruralului. Un refuz al consumerismului şi materialismului excesiv şi alegerea unei căi mai apropiate de natură, de ecologie şi valori precum familia, prietenii, calitatea timpului petrecut cu ceilalţi, dar şi cu tine însuţi.
Downshifting-ul este dezertarea din goana după material (cursa şobolanilor, cum o numesc americanii*) şi regăsirea personală în lucrurile simple, frumoase, care contează mult mai mult decât plasma de pe peretele din sufragerie, maşina scumpă sau canapeaua de lux. În România, însă, nu putem încă vorbi de un fenomen în acest sens, ci abia de o tendinţă timidă, în formare.
Statele Unite ale Americii conduc în topul downshifting-ului, urmate îndeaproape de Marea Britanie, Noua Zeelandă, Australia (dar mişcarea se vede şi în alte câteva ţări ale vestului european). Manageri din corporaţii potente financiar, bancheri de pe Wall Street sau angajaţi ai unui departament de resurse umane ori logistică îşi lasă slujbele (unele bănoase, altele doar plictisitoare) şi aleg o viaţă mai simplă, pe o barcă sau într-o casă la ţară, urmând un vis personal de a sculpta în lemn sau de a ţine un bar mic pe o plajă în Mexic – pe scurt, a-şi câştiga traiul făcând ceva ce să le placă cu adevărat.
În România, exemplele de downshifting fie vin de la străini care lucrează o vreme, aici, pentru diverse companii şi se pensionează timpuriu, cumpărând o casă cu grădină într-o zonă frumoasă de munte, fie se găsesc pe blogurile celor care, români get-beget, au ales să trăiască altfel decât impunea „trendul”. Oricum, cazurile nu sunt foarte multe, dar în creştere. Principalul tip de downshifting la noi este cel geografic – mutarea dinspre urban către rural, desprinderea de noxele citadine, dar cu păstrarea unui loc de muncă în urban sau a unei legături cu urbanul care să genereze un venit suficient.
În județul Vâlcea, comuna Mihăești este un exemplu în acest sens, unde prețurile la terenuri și case nu sunt atât de mari ca la Vlădești sau Bujoreni și dispunerea geografică într-o relativă zonă liniștită, permite o dezvoltare armoniioasă a celor care aleg ruralul, fugind de aglomerația urbană.
Accesul la utilitațile de bază, apropierea de pădure, confortul zonei și liniștea sunt factori care au determinat în ultimii doi ani o migrație susținută. Comuna nu este aglomerată, nu există o sufocare de construcții, un trafic prea mare, cu excepția celor două drumuri naționale, numai că localitatea este dispusă majoritar între aceste două artere.
Astfel comuna deja a atins aproximativ 10.000 de locuitori, număr aflat în creștere de la an la an, aici venind freelanceri, manageri de companii, oameni cu venituri din zona clasei de mijloc.
Zona centrală este una urbanizat, deja majoritatea străzilor sunt în program de reabilitare, uremază și canalizarea, serviciile de digitalizare funcționează în cadrul primăriei.