Mesaj tranșant pro-Cîțu, al lui Cezar Bulacu

Tânărul liberal Cezar Bulacu, proaspăt ales prim-vicepreședinte al PNL Râmnicu Vâlcea, a declarat că are încredere în viziunea reformistă, pro-europeană a premieruluui Florin Cîțu. Cezar declară faptul că ”vâlceanul” Cîțu va sprijini cu siguranță județul nostru în drumul spre dezvoltare.
”Acasă la Râmnicu Vâlcea, Florin Cîţu , Prim-ministrul României a transmis un mesaj ferm, prin care susține dezvoltarea economică a județului Vâlcea. Toți membrii vâlceni din Partidul Naţional Liberal, au împărtășit încrezători viziunea premierului deoarece toți sunt conștienți că este timpul proiectelor mărețe, investițiilor inteligente si promovarea soluțiilor concrete pentru ca această frumoasă zonă să devină una dintre cele mai puternice forțe economice din România. Îmi place ambiția lui Florin Cîțu de a face reformă in administrație, îmi place modelul politic și principiile pe care le promovează și de aceea consider că este cel mai potrivit președinte pentru Partidului National Liberal! Susțin Florin Cîțu pentru președinția Partidului National Liberal!”, a declarat Cezar Bulacu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *