Mercedes se bate cu turcii şi un importator Iveco pentru furnizarea de autobuze în Râmnicu Vâlcea

Primăria Râmnicu Vâlcea a primit trei oferte la licitaţia pentru achiziţia a şapte autobuze cu combustibili alternativi. Cele trei oferte provin de la Mercedes – Benz România, un importator al autobuzelor Iveco şi BMC Truck & Bus Ciorogârla.

Cele trei oferte au fost depuse până la termenul limită din 11 septembrie, potrivit datelor din platforma de achiziţii publice SICAP.

De această licitaţie au fost interesaţi şi turcii de la Otokar, care au contestat caietul de sarcini, însă fără succes.

Valoarea estimată a contractului pentru cele şapte autobuze este de 12,07 milioane de lei, fără TVA.

Finaţarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional (POR).

Cele şapte autobuze noi vor fi articulate, cu podea complet coborâtă, cu facilităţi pentru accesul nelimitat al pasagerilor cu mobilitate redusă (rampă, kneeling), caroserie CG, cu nivelul de poluare provenit din gazele de evacuare EURO VI.

Acestea vor avea o lungime totală între 17,9 metri şi 18,8 metri (fără oglinzi exterioare) şi deschiderea liberă a uşilor pentru călători de minim 1,2 metri.

Contractul include costurile estimate ale consumabilelor din perioada de garanţie, respectiv 66.000 lei/autobuz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *