Masca lui Ceaușescu și povestea antichității acestui frumos județ al Vâlcii, se află chiar în centrul municipiului

În centrul Râmnicului, impunător și rece, se află o clădire seculară, construită la capătul veacului XIX, în stil clasic german. O clădire dură, rigidă, o clădire care a pregătit generații de elevi. Fiind cea mai veche școală din Râmnicu Vâlcea. Școala numărul 1. O clădire care completa seria frumoasă a construcțiilor de epocă din zona centrului istoric.

Din fericire este și printre puținele care au rămas în picioare după crimele urbane ale fostului prim secretar comunist, Teodor Coman de la finele anilor 70, începutul anilor 80. Omul care a pus la pământ centrul istoric, a extins strada Traian, la două benzi, desființând tot parcul din fața școlii gimnaziale.

În 1978, școala rămasă fără curte se mută ca instituție peste drum, unde se construiește noul local al Școlii cu Ceas (singura unitate care avea un ceas mare pe perete).

Fosta clădire devine prin ordin de stat, Muzeul Județean de Istorie. Și inaugurarea se petrece în stil protocronist, în 1978 cu o amplă expoziție socialist – comunistă, în care este prezentată cu multă mitologie, fabulație, invenții istoria județului Vâlcea.

”O expoziție grandioasă, în care voievozii care au trecut sau au construit edificii în Vâlcea, precum Mircea cel Bătrân sau Mihai Viteazu era prezentați mai ceva ca Burbonii sau Napoleon, exagerându-se legătură dinastică daco-getică – voievozi – ilegaliști și comuniștii din prezent. Chiar și Ștefan cel Mare a fost adus la Vâlcea, deși voievodul moldav nu a câlcat în viața lui prin județul nostru. Istoria din prezent, cu marile realizări socialiste a avut cea mai mare pondere în acea expoziție realizata de fost firmă Decorativa din București, responsabilă de toate marile fake-uri ale istoriei prin toată România”, spune prof. dr. Claudiu Tulugea, directorul instituției.

Importanța muzeelor de istorie, spune Tulugea, în educare generațiilor de astăzi din România, ”este la fel de vitală precum artimetica și gramatica”.

”Într-o lume în care se formează și se transmit atât de ușor atâtea falsuri, atâtea mituri, cum este exemplul de limba dacă, prima limbă europeană, cunoașterea istoriei este fundamentală pentru a scoate toxinele din zona asta. Fabulațiile istorice, greșelile, istoria hazlie dar greșită din filmele lui Sergiu Nicolaescu, vorbim cu păcat, dar acesta este un adevăr. Acolo a fost o istorie și nu doar acolo, o istorie la comandă. Triumfătoare, protocronistă, naționalist utopică. Iar rezultatele acelor îndoctrinări le vedem din păcate și azi”, adaugă istoricul vâlcean.

Revenind la actuala clădire a muzeului, aceasta a suferit o reabilitare totală între 2004 – 2007.

Muzeul Județean Vâlcea este unul dintre cele mai complete și complexe instituții de profil din țară și este parte activă în zeci de situri, cercetări, expertize din țară. Cel puțin pentru Vâlcea, unde pământul mustește de istorie, a fost o instituție unde specialiștii și-au făcut treaba cu brio.

Azi am vizitat parterul muzeului. Este superb. Este amaneajat ca o poveste O poveste a Vâlcii, este atât de bine construit și realizat încât oricine poate învăța exact istoria necesară pentru a opera cu informații. Aici se vede că echipa de Vâlcea, de muzeografi, cercetători, arheologi este una de excepție.

În prima sală avem piese din paleolitic, descoperite pe teritoriul județului Vâlcea. Avem material osteologic, oase de mamut, care cuprindeau meniul ”vâlcenilor” de acum 6.000 de ani. Macrolite, unelte cu care desfăceau carnea de pe animale. Primele forme de civilizație le avem pe Valea Pescenei. Și pe Malul Oltului. În sala neoliticului avem o casă butaforie, morminte și unelte.

În eneolitic, acum 4.000 de ani, deja ”vâlcenii” intră în Epoca nouă a pietrei, în Epoca Bronzului și deja avem o civlizație extinsă în tot județul. Acum 4.000 de ani, Vâlcea cunoștea deja așezări în toate zonele, dar cu precădere pe maluri de ape.

La parter apar și dacii. În sala trei avem deja Epocile Hallstatt și La Tene, cele două mari epoci ale fierului. În Vâlcea se stabiliează populația geto-dacă, avem roata olarului, triburile geto-dacice lasă urme, apare Buridava de la Ocnele Mari și civilizația dacilor buri. Vorbim de perioada de după 1000 î.H. În Sala 4 avem atât vesela a pileatilor și comati cât și a Tarabostes. Se vede diferența clară între ce foloseau aristocrația dacică și cei săraci. Întâlnim chiupuri, cuptoare, fibule, podoabe.

Aici avem și pată de culoare. În timpul săpăturilor de la Ocnița a fost descoperită acea ”Mască a lui Ceaușescu”, cum mai este cunoscută. Este vorba de mască e bronz care prezintă o zeitate greco-romană, cel mai sigur, zeul războiului. Este una din piesele de colecție ale României. Patrimoniu național. Se spune că Nicolae Ceaușescu aflând de această piesă, în 1979, o cere și o atârnă în holul vilei din primăverii. Din păcate, din cauza variațiunilor de temperatură, masca se degradează. În 1989 este recuperată de muzeul vâlcean și este restaurată. Fiind piesa de rezistență a muzeului.

Parterul muzeului se încheie cu perioada daco romană a Vâlcii, după cucerirea romană. Aici apare Buridava Romană, o așezare pe malul Oltului, scoasă treptat la suprafață și în continuă dinamică prin cercetări. Mereu iese ceva de sub pământul Râmnicului.  Buridava Romană face parte din Limesul Alutan, despre care se vorbește în Tabula Peutingingeriană, o hartă creată în 1265 de către un călugăr din Colmar. Aceasta se bazează pe o hartă din secolul al IV-lea sau al V-lea, care, la rândul ei. a avut drept sursă o hartă pregătită de către Agrippa, în timpul împăratului Augustus (27 î.Hr. – 14 d.Hr.). Harta a fost descoperită în 1494 de către Conrad Celtis, la Worms, în Germania, și predată lui Konrad Peutinger din Augsburg (Germania), care a intenționat să o publice, însă moartea l-a împiedicat să-și ducă la îndeplinire dorința. A publicat-o Abraham Ortelius, 1598 la Anvers.

Castrul din Stolniceni însă nu a fost niciodată găsit, de aceea se pare că Buridava Romană era mai degrabă o așezare în toată regulă, cu port, cu locuințe, terme și probabil amfiteatru. Era un mare port al sării, aici venea sarea de la Ocnele Mari, încărcată pe corăbii/ambarcațiuni și dusă jos spre Dunăre și de acolo în imperiu.

În această sală avem hipocaustul, un sistem roman de încălzire prin pardoseală, un spa roman, terra sigilata, ceramica de lux a imperiului. Această sală corespunde de fapt cu situl de la Stolniceni, care este o extensie importantă a muzeului. Micul Pompei de la sudul Râmnicului.

Nu am reușit să cuprindem chiar tot ce adăpostește muzeul nostru de istorie la parter dar este cel mai complet material didactic al antichității vâlcene, iar echipa noastră de la muzeu chiar a făcut minuni aici.

În materialele următoare o să urcăm la etaj să vedem etapele prin care am devenit noi vâlcenii de astăzi, cu bune și rele.

Liviu POPESCU