Maratonul evenimentelor Zilelor Imnului Naţional, un spectacol de excepţie, consideră primarul Mircia Gutău

„Râmnicu Vâlcea a demonstrat, încă o dată, că ştie să serbeze aşa cum se cuvine marile momente ale istoriei sale locale şi, deopotrivă, naţionale. Sărbătoarea dedicată Zilei Imnului Naţional de anul acesta, când se împlinesc 170 de ani de la prima intonare, într-un cadru oficial, a cântecului ”Deşteaptă-te, române!” pe locul actualului Parc Zăvoi, a fost una de execepţie, atât ca urmare a multitudinii şi diversităţii evenimentelor incluse în program, cât şi datorită prezenţei în număr mare a râmnicenilor la acestea, în ciuda vremii nefavorabile din unele perioade. Ziua Imnului Naţional la Râmnicu Vâlcea s-a marcat anul acesta şi sub semnul Centenarului Marii Uniri, cele două evenimente contopindu-se firesc pentru a da naştere unui moment cu adevărat de referinţă în viaţa comunităţii locale.
Organizarea tuturor manifestărilor derulate în cele trei zile de sărbătoare pe splaiul Independenţei, în Parcul Zăvoi, în Scuarul Mircea cel Bătrân şi în numeroase alte puncte din oraş a presupus un efort important din partea multor oameni şi structuri din cadrul administraţiei municipale şi ca urmare doresc să mulţumesc departamentelor din cadrul Primăriei, SC Pieţe Prest SA şi Direcţiei Administrarea Domeniului Public.
O paletă atât de largă de evenimente a fost adusă în faţa râmnicenilor şi a celor care ne-au vizitat în aceste zile oraşul prin strădania unor parteneri de nădejde ai Primăriei, care şi-au asumat, integral sau în colaborare, evenimente de cea mai bună calitate: Asociaţia Judeţeană ”Sportul pentru Toţi”, Asociaţia ”Fabrica de Evenimente”, Asociaţia ”PLOPART”, Biblioteca Judeţeană ”Antim Ivireanul”, Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN ”Panait Donici”, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea, Colegiul de Silvicultură şi Protecţia Mediului Râmnicu Vâlcea, Consiliul Judeţean Vâlcea, Filarmonica ”Ion Dumitrescu”, Forumul Cultural al Râmnicului, Fotoclubul ”Floarea de Colţ”, Fundaţia ”Vaideenii”, Liceul de Arte ”Victor Giuleanu”, Muzeul Judeţean ”Aurelian Sacerdoţeanu”, Palatul Copiilor, Sport Club Municipal, Şcoala de Belle-Arte Râmnicu Vâlcea, Teatrul Municipal ”Ariel” şi Uniunea Artiştilor Plastici – filiala Vâlcea.
Ca la orice manifestare cu evenimente desfăşurate în spaţii publice din Râmnic, ordinea, liniştea publică şi siguranţa cetăţeanului au fost asigurate de reprezentanţi ai Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea, ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”General Magheru”, ai Poliţiei Locale a municipiului şi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă, cărora le mulţumesc pentru implicarea, colaborarea şi profesionalismul cu care ne-au obişnuit.
Doresc să mai mulţumesc şi mijloacelor media care au promovat ansamblul manifestărilor dedicate Zilei Imnului Naţional, oferind informaţia necesară pentru ca un număr cât mai mare de oameni să poată participa la evenimentele pregătite cu această ocazie.
Şi, mai ales, doresc să adresez cele mai sincere mulţumiri şi aprecieri miilor de râmniceni care au luat parte la fiecare din evenimentele organizate în cinstea Imnului Naţional, înfruntând, uneori, condiţii meteorologice nefavorabile, dar dovedind, de fiecare dată, că ştiu să se bucure de acest simbol al naţiunii române, care s-a născut, acum 170 de ani, pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu!”
Mircia Gutău
Primar
La Râmnicu Vâlcea s-au desfăşurat evenimentul „Zilele Imnului României”, organizat la 170 de ani de când „Deşteaptă-te, române!” a răsunat pentru prima dată într-un cadru oficial, într-un parc din reşedinţa de judeţ a judeţului Vâlcea.
Manifestările au debutat pentru marele public cu deschiderea Festivalului de Film Cinevil, aflat la a opta ediţie.
Acesta marchează totodată şi Centenarul Marii Uniri, sâmbătă seara fiind dedicată evenimentului istoric de la 1 Decembrie 1918.
Administraţia din Râmnicu Vâlcea a pregătit pentru Zilele Imnului un program din care nu au lipsit concertele de muzică populară şi uşoară. Printre invitaţi: Irina Loghin, Pepe, Adra, Lambrino Band, Lidia Buble şi Vunk.
Un întreg bulevard a fost închis pentru a se organiza acest eveniment, de la care nu au lipsit nici meşterii populari fiindcă s-a deschis şi a XXI-a ediţie a „Târgului meşterilor populari din România”. Peste 80 de meşteri şi creatori populari s-au reunit pe aleile Parcului Zăvoi.
De la standuri şi atelierele de lucru, nu au lipsit articolele din domeniile ceramicii, cusăturilor, prelucrării pielii, meşteşugului sticlei, sculpturii în lemn, icoanelor, prelucrării materialelor vegetale, ouălor încondeiate, artei decorative, păpuşilor şi jucăriilor, podoabelor, prelucrării cerii, dulciurilor tradiţionale şi apicole.
Zeci de terase au fost amenajate cu dulciuri de panificaţie şi altele produse, printre care şi cele alimentare tradiţionale, cât şi articole lucrate manual, din domeniul artizanatului, bijuteriilor sau al suvenirurilor.
Două parcuri de distracţii au fost amenajate pentru cei mici şi pe cei mari cu echipamente dintre cele mai atractive pentru joacă şi aventură.
Colectivul artistic al Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea a oferit duminică, 29 iulie, un regal de muzică clasică – un concert-eveniment dedicat frumuseţii şi bogăţiei creaţiei muzicale româneşti.
Cei mai buni elevi ai Liceului de Arte ”Victor Giuleanu” au deschis seara cu un recital deosebit prin prezentarea unor lucrări interpretate la instrumente mai puţin cunoscute, cum ar fi marimba sau nai, dar şi la vioară sau voce.
La debutul Zilelor Imnului Naţional 2018, sediul clădirii istorice a Primăriei Râmnicu Vâlcea a fost îmbrăcat cu două mesh-uri uriaşe, totalizând 264 mp.
„Vrem să amintim tuturor că Râmnicu Vâlcea este Oraşul Imnului Naţional, care sărbătoreşte pe 29 iulie – 170 de ani de la prima intonare, într-un cadru oficial, a cântecului ”Deşteaptă-te, române!” pe locul actualului Parc Zăvoi, în anul 100 trecut de la Marea Unire din 1918. Este, probabil, cea mai amplă marcare de acest fel, la nivel naţional, a Zilei Imnului României”, au declarat reprezentanţii administraţiei locale.
Delegaţii din trei oraşe din Serbia, Cehia şi Belarus au participat la evenimentele dedicate acestei sărbători. De asemenea, la evenimentele din week-end au fost prezenţi, la invitaţia Municipalităţii, ambasadorul Republicii Belarus şi cel al Georgiei în România, Excelenţele Lor Andrei Grinkevich şi Nikoloz Nikolozishvili.

Cu ocazia „Zilei Imnului Național”, Asociația Culturală „CubikArt” a organizat, cu sprijinul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, o serie de ateliere destinate copiilor.

Micuții prezenți în foișorul din Parcul „Mircea cel Bătrân au pictat stegulețe, în semn de conștientizare a importanței identității noastre. De asemenea, copii au dat „mână cu mână”, lasând amprente colorate în culorile drapelului național, pe o pânză ce umrează a fi expusă într-un spațiu special amenajat. Asociația mai are surprize pregătite și în cursul zilei de măine, 29 iulie 2018.

Biroul de Presă, Primăria Râmnicu Vâlcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *