Maradona revendicat din nou ca tată

Veronica Ojeda, prietena lui Diego Maradona între 2007 şi 2012, a afirmat miercuri că este însărcinată cu fosta vedetă de fotbal, lucru dezminţit de Maradona, care este pe punctul de a se logodi cu Rocio Olivia, potrivit presei argentiniene.
”Da, sunt însărcinată cu Diego”, a declarat ziariştilor Veronica Ojeda, la coborârea din avion, pe aeroportul din Buenos Aires, la întoarcerea din Dubai, unde nu a reuşit să se vadă cu fostul fotbalist argentinian.
Dacă această ultimă parternitate va fi confirmată, acesta ar fi al 6-lea copil al lui Diego Maradona.
Un băieţel, Diego Fernando, este deja rodul celor doi, Maradona (53 ani) şi Veronica Ojeda (34 ani), el născându-se pe 13 februarie 2013, când cuplul era deja separat.
Înaintea lui Diego Fernando, mai există două fete, Dalma şi Giannina (26 şi 24 ani), a căror mamă este Claudia Villafane, de care Maradona a divorţat în 2004, şi Diego Junior (27 ani), pe care nu l-a recunoscut, fructul relaţii extra-conjugale cu italianca Cristiana Sinagra.
Justiţia argentiniană i-a atribuit lui Diego Maradona şi paternitatea Janei Maradona (16 ani), chiar dacă el a refuzat să se supună unui test ADN cerut de mamă, Valeria Sabalian, o chelneriţă dintr-o discotecă din Buenos Aires.
Veronica Ojeda, o blondă cu părul lung, fostă profesoară de educaţie fizică, a subliniat că nu s-a dus la Dubai să se împace cu Maradona, ci doar să-l informeze.
”M-am dus la Dubai pentru a-i spune că sunt însărcinată, însă nu l-am văzut (…) Nu vreau să mă întorc la el, are acum o altă prietenă”, a mărturisit ea.
Diego Maradona locuieşte din 2011 în Dubai, unde este ambasador pentru sport al Emiratelor Arabe Unite, după ce a antrenat clubul al Wasl.
Presa spaniolă anunţă că logodna fostei glorii a fotbalului cu Rocio Oliva, o jucătoare de fotbal argentiniană în vârstă de 23 ani, este programată la Dubai, vineri, de ziua Sfântului Valentin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *