Mărăcine (primar Galicea): Aștept de la viitorii parlamentari reindustrializarea României, măcar o nouă companie în fiecare județ

Primarul comunei Galicea, Florin Mărăcine, spune că România va putea da un pas înainte atunci când țara va fi din nou reindustrializată și fiecare județ va fi cunocut printr-o companie care să reflecte resursele pe care acesta le deține.

”Nu vreau să fiu acuzat de comunism dar cred că rolul statului în economie poate să fie unul de o importanță capitală, statul poate da un impuls economiei românești. Cum? Simplu, prin reindustrializarea țării, prin identificarea în fiecare județ a resurselor pe care acest le are, potențialul neexploatat și funcție de acesta, statul poate reporni motoarele. Pe lângă investitorii privați și foarte bine că sunt, statul poate fi un bun investitor în industrie. Dar un stat corect, care vrea să facă profit pentru buget, care să nu căpușeze. Statul ceh, statul francez și sunt exemple nenumărate, unde statul deține active majoritare în industrie energetica sau auto, dacă am folosit exemplele de mai sus”, spune Florin Mărăcine.

Mărăcine are în vedere modelul pe care Consiliul Județean l-a realizat cu această stație de asfalt în regie proprie, aflată pe teritoriul comunei Galicea și care exploatată judicios aduce profit județului.

”Statul poate fi o pârghie în economie. De ce nu are statul român, de ce nu mai are de fapt statul român o rafinărie în portofoliu și stații proprii de carburanți. Ce ar însemna ca statul să poată controla specula investitorilor privați. Ce ar însemna ca un stat să producă ulei, zahăr sau produse industriale. Ar putea forța printr-o politică justă de prețuri, derapajele altora. E vorba de acea mână invizibilă a statului care e nevoie să intervină în economie. Și ar oferi locuri de muncă, ar asigura experiență pentru tinerii absolvenți de școala profesională”, ami spune primarul din Galicea.

Vorbind de asfaltări, Mărăcine sancționează modul cum se fac unele ”asfaltări dubioase”, când e decopertat asfalt bun pe drumuri naționale și turnat altul nou.

”Asta în contextul în care în toate localitățile riverane drumurilor naționale, unde avem drumuri secundare se pot crea girații și o bandă de preselecție, cu aceiași bani cu care se toarnă asfalt bun peste asfalt nou.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *