Mănăstirea Arnota – Ultimul pas spre Dumnezeu

 Agerpres

Turiştii care aleg să străbată depresiunea Horezu şi trec prin dreptul localităţii Costeşti sunt surprinşi de o construcţie albă care se zăreşte undeva pe vârful Muntelui Buia din masivul Parâng. Situată la marginea carierei de piatră, pe un mic platou, Arnota este una dintre puţinele mănăstiri construite la aproape 1000 de metri altitudine, operă a domnitorului Matei Basarab.

Despre Arnota, fostul Arhiepiscop al Râmnicului, Gherasim Cristea, spune că “înseamnă ultimul pas spre Dumnezeu. Este locul cel mai înalt şi la propriu şi la figurat. Acolo, un clopot mare sună: bam!bam!bam! Despică văzduhul peste tot, de parcă acolo începe facerea lumii…’.

arnota1Drumul spre Arnota este unul care urcă serpentinat pe lângă cariera de piatră şi lasă în spate Valea Bistriţei, râul care a dăltuit în munte cele mai înguste chei în calcar din România.

Înainte de a intra în curtea mănăstirii, într-o pădure de mesteceni şi molid, panorama care se vede până dincolo spre Măgura Slătioarei, îţi taie răsuflarea. Se vede pitorescul drum al mocăniţei, turlele impozante ale Mănăstirii Bistriţa, localitatea Costeşti, cu casele mari cu un etaj, o veche aşezare păstorească.

Mănăstirea Arnota nu este una mare, are aspect de cetate cu ziduri groase, dar pe cât este de mică, este pe atâtde cochetă. Iar liniştea de aici, de pe vârful muntelului, confirmă zisele fostului arhiepiscop al Râmnicului. Da, Arnota este mănăstirea care te apropie de Dumnezeu. Şi nu doar ca altitudine. O curte plină de flori de toamnă, cu alei curate, în care şi şoaptele au ecou, câţiva călugări care îţi dau senzaţia că nu păşesc. Locul pare încremenit în timp.

Legenda mănăstirii, spune prof. dr. Florin Epure, director al Direcţiei pentru Cultură şi Culte Vâlcea, spune că, “în anul 1633, când domnitorul Matei Basarab, fiind învinuit de turci de comiterea unui omor, a fost urmărit pentru a fi dus la Constantinopol, fugind de grabă, urmat de câţiva olteni credincioşi, trece de la Târgovişte la Curtea de Argeş, la Mânăstirea Cozia şi schitul Iezer, ajungând în muntele Arnota, lângă Bistriţa. Se mai spune că aici şi-a găsit domnitorul scăparea, într-un loc ascuns, mlăştinos şi cu multă răchită”. În semn de recunoştinţă, Matei Basarab a hotărât să construiască o mănăstire pe locul unde Dumnezeu i-a scăpat viaţa şi tot aici, după moartea sa, domnitorul a fost înmormântat.

arnota 2Mânăstirea Arnota se înscrie în arhitectura specifică epocii de tranziţie marcată de domnia lui Matei Basarab. Menţionăm câteva elemente care definesc arhitectura bisericii: naosul în formă de treflă urmează tradiţia sârbească cu patru masive de zidărie proeminente pe care se sprijină turla octogonală atât în interior cât şi în exterior; pronaosul mic, aşezat transversal pe axul bisericii, are tavanul boltit, cu două calote sferice pe pandantivi, despărţite printr-un arc; pridvorul, mai mare decât pronaosul, a fost adăugat ulterior (în timpul lui Constantin Brâncoveanu), are arcade înalte pe trei laturi, o boltă originală configurând crucea greacă după principiul constructiv constantinopolitan şi o turlă scundă, cu ferestre pe cele opt laturi; decorul exterior este din cărămidă aparentă, cu arcaturi delicate în partea superioară între brâu şi corniţe; părţile inferioare ale faţadelor, precum şi turla, sunt tencuite, ele fiind, probabil, la origine decorate tot cu cărămidă aparentă; cornişele sunt zimţate, în stil bizantin; baza turlei mari este decorată cu panouri dreptunghiulare largi, din cărămizi rotunjite în relief; ferestrele au chenare de piatră simplă.

În spatele Mănăstirii Arnota încep crestele Builei, un munte plin de grote, stânci ascuţite, căldări şi văi abrupte, un munte care deţine poate cele mai dramatice mărturii ale anilor 47-55.

Arnota 3  “Alături de Mănăstirea Pătrunsa, Arnota a fost cuibul de temut al luptătorilor anticomunişti. Fie ascunşi sub sutane călugăreşti, fie veneau aici pentru alimente şi apă, zeci de partizani au găsit la Arnota o casă şi au sperat, de dincolo de zidurile groase ale acestui lăcaş de cult, că orânduirea care se instalase în România după război va fi schimbată. De Arnota se leagă un episod nefericit întâmplat în anul 1949. În prima zi a Sfintelor Paşti, un batalion al Securităţii a luat cu asalt Muntele Arnota, unde se constituise un grup de rezistenţă al partizanilor anticomunişti. Au fost atacaţi cu branduri, mitraliere şi aruncătoare de flăcări. Trupurile partizanilor ucişi au fost aduse legate pe prăjini, precum vânatul, şi aruncate în faţa mănăstirii Bistriţa şi apoi puse într-o groapă comună, în curtea Schitului ‘Peri’. Printre cei care au scăpat vii şi au fost arestaţi s-au numărat şase călugăriţe de la mănăstire împreună cu stareţa Olga Gologan, acuzate că i-au sprijinit pe ‘duşmanii noii orânduiri socialiste'”, povesteşte profesorul Epure.

Arnota rămâne una din cele mai nobile mănăstiri ale Athosului Românesc, cum este numit arealul lăcaşelor de cult din nordul Olteniei, alături de Bistriţa, Dintr-un Lemn, Surpatele, Cozia, Govora, Frăsinei, Hurezi.

“Arnota este necopola unui mare domnitor român. O necropolă aţezată la înâlţime prin alitudine fizico geografică, dar şi prin altitudine morală. Ziditor al multor biserici de mari dimensiuni, Matei Basarab a ales ca necropola să fie una cu o arhitectură aleasă cu grijă, împodobită cu o pictură de foarte bună calitate, dar cu dimensiuni ponderate, semn al unei cuviincioase modestii a unui domnitor care a ridicat spiritualitatea şi cultura românească pe o treaptă înaltă, desăvârşită ulterior de nepotul său, Constantin Brâncoveanu, domnitor ale cărui oseminte se întorc, pentru prima dată după 300 de ani, acasă, la cealaltă mare necropolă domnească – Hurezi”, conchide prof. Epure.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *