Mamu – mănăstirea pe care comuniştii au transformat-o în azil de nebuni

Agerpres

Supranumit ”Athosul României”, județul Vâlcea cuprinde cele mai multe bijuterii de patrimoniu spiritual aparținând ortodoxiei românești, deținând nu mai puțin de 32 de lăcașe de cult, ctitorii voievodale, ctitorii ale marilor boieri valahi, o întreagă dimensiune care a definit conceptul “Mănăstirilor Olteniei de sub munte”.

Pe lângă aceste mănăstiri, Vâlcea deține un impresionant tezaur de biserici de lemn, în număr de 88, biserici de zid, vechi de peste 300 de ani, numeroase troițe, devenind astfel un județ al pelerinilor care doresc să simtă de aproape cum s-a născut spiritualitatea noastră.

Între podoabele de mare preț ale patrimoniului arhitectural și artistic din județul Vâlcea, Mănăstirea Mamu, din comuna Lungești, își are locul ei binemeritat.

”Ctitorie a marelui domnitor Sfântul Constantin Brâncoveanu, ansamblul monahal de la Mamu întregește imaginea exemplară a comorilor de artă brâncovenească pe care județul Vâlcea le-a moștenit”, spune Ligia Rizea, specialist în patrimoniu.

În 1655, doamna Stanca, mama domnitorului Constantin Brâncoveanu, a reconstruit din temelie, la Mamu, o mai veche biserică de lemn ridicată, după unele referințe, de frații Buzești, după altele, de bunica lor după mamă, Vilaia. Vizitând ulterior ctitoria mamei sale, domnitorul Constantin Brâncoveanu hotărăște să construiască la Mamu o mănăstire adevărată, pe măsura rafinamentului și înaltei sale exigențe artistice.

“Ispravnicii lucrărilor au fost ceaușul Tănasie Măldărescu și pârcălabul de curte Badea, iar noua biserică, închinată Sfântului Nicolae, a fost sfințită la 1 august 1696, în al optulea an de domnie a lui Constantin Brâncoveanu. Tot atunci se mai construiesc un corp de chilii pe un singur nivel, un beci boltit și un zid de incintă. Biserica are la bază planul triconic, după modelul implementat în arealul Țării Românești de ctitoria de la Cozia a lui Mircea cel Bătrân, încă din secolul al XIV-lea, și două turle, una poligonală deasupra naosului și una pătrată și masivă deasupra pridvorului, cu funcția de clopotniță. Pentru decorarea ei a fost ales renumitul zugrav Pârvu Mutu, mai cunoscut, în prezent, publicului larg, prin pictura realizată de el la Mănăstirea Sinaia. Pârvu Mutu, împreună cu ucenicul său, Marin, finalizează lucrarea în 8 septembrie 1699”, precizează Rizea.

Valoarea tablourilor votive, după cum argumentează Ligia Rizea, în care se pun în evidență desenul, coloritul și realismul compozițiilor îl particularizează.

“Pictura este caldă, apropiată de privitor, îmblânzind prescripțiile canonice. Tabloul votiv de la Mamu prezintă familia domnitorului, respectiv pe cei patru băieți deveniți, alături de tatăl lor, Sfinții Martirii Brâncoveni — Constantin, Ștefan, Radu și Matei — pictați în dreptul domnitorului și șase dintre fete, pictate în dreptul doamnei Maria. Domnitorul Matei Basarb și Doamna Elenna (Elina), Papa Brâncoveanu postelnicul și jupâneasa Stanca Cantacuzino, părinții domnitorului, marele vornic Preda Brâncoveanu cu jupâneasa Păuna, bunicii săi, întregesc tabloul votiv de la Mamu. În dreapta intrării în pronaos, Pârvu Mutu lasă ca mărturie peste timp și chipul primei starețe a mănăstirii, monahia Platonida”, completează Rizea.

Remarcabilă, situată la loc de cinste în istoria picturii murale brâncovenești, lucrarea lui Pârvu Mutu de la Mamu a avut parte de istoria ei, una cu final fericit. În secolul al XIX-lea, stareța Meletina, care s-a străduit timp de 16 ani să scoată mănăstirea din ruina cauzată de timp și de cutremurul din anul 1838, când turla-clopotniță s-a prăbușit, reface clopotnița din lemn, reface corpul de chilii și le adaugă un etaj. Tot ea decide și repictarea bisericii. Zugravul Ghermano Argeșanul și ajutoarele sale, popa Constantin zugravul și Gheorghe Bălăceanu zugravul, repictează biserica în tempera, acoperind valoroasa pictură brâncovenească.

În 1873, obștea monahală de la Mamu, insuficientă numeric, este redistribuită la mănăstirile Hurezi și Bistrița, iar ctitoria brâncovenească de la Lungești devine biserică de mir. Între anii 1911 — 1915, prin grija episcopului Sofronie al Râmnicului, ansamblul monahal de la Mamu a trecut printr-o restaurare substanțială în vederea refacerii vieții de obște, prilej cu care s-a rezidit turla-clopotniță, stratul de tempera este înlăturat, eliberând astfel pictura originală, și fresca originală restaurată.

“Alte lucrări ample de restaurare au fost făcute la Mănăstirea Mamu între anii 1956 — 1958, de Direcția Monumentelor Istorice, iar după cutremurul din 1977, Pr. Dumitru Gr. Popescu și Cristide Floricel, cu sprijinul enoriașilor din Lungești, au reparat turla bisericii. Referitor la viața de obște de la Mănăstirea Mamu, noua obște, înființată în 1932, a rezistat până în 1960, când autoritățile vremii au decis înființarea, la Mamu, a unui azil de bătrâni și bolnavi psihici, menținut, împotriva oricăror norme minime de asistență sanitară, până în anul 2007, când imaginea așezământului patronat de Consiliul Județean Vâlcea devenise dezolantă. A fost unul dintre cele mai grave atentate la ideea de frumos a mănăstirilor vâlcene”, menționează Rizea.

Probabil că această imagine mai dăinuie încă, fiindcă și în prezent Mănăstirea Mamu nu este căutată de pelerini, nu este promovată, nu este inclusă în traseele turismului cultural, deși astăzi ansamblul de artă și arhitectură brâncovenească de la Mamu a prins din nou strălucire, prin strădania celor trei maici transferate de la Mănăstirea Clocociov de ÎPS Gherasim Cristea.

Sprijinul acordat de Arhiepiscopia Râmnicului, personal de arhiepiscopul Gherasim Cristea, de arhimandritul Vartolomeu Andronie, exarh al mănăstirilor vâlcene și stareț al Mănăstirii Cozia, de obștea Coziei, de cea de la Frăsinei și de celelalte mari mănăstiri vâlcene, au readus Mănăstirea Mamu la statutul ei de valoare națională de excepție. Respectând valoarea deosebită, de operă brâncovenească, a Mănăstirii Mamu, ÎPS Gherasim Cristea a deschis, în 2005, lucrările de restaurare a picturii din Biserica Sfântul Nicolae a Mănăstirii Mamu, restaurare dusă, cu mult talent, la bun sfârșit de cunoscuții pictori restauratori Gina Barnovschi și Călin Bârzu.

Lungeștiul Vâlcii poate și trebuie să devină un punct nodal pe Drumul Mănăstirilor, pentru că are, între hotarele sale administrative, două comori majore ale artei și arhitecturii medievale: Mănăstirea Mamu și fosta Mănăstire Stănești, aceasta din urmă fiind o rară și valoroasă mărturie despre timpuri eroice din istoria românilor, necropolă a lui Stroe Buzescu și a jupâniței sale Sima Stolniceasa, prin pictura ei din prima jumătate a secolului al XVI-lea (1536), operă artistică, dar și cu valoare de document prin programul ei iconografic inedit și, nu în ultimul rând, prin arhitectura sa aparte.

Duminică, 6 decembrie, Mănăstirea Mamu ”se va îmbrăca” în straie de sărbătoare cu ocazia cinstirii hramului — Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei. O altă biserică-monument din județul Vâlcea, având același hram, este cea din localitatea Vaideeni, acolo unde se află cea mai mare statuie din țară a Părintelui Arsenie Boca, realizată de sculptorul Ivan Jinaru.

Sfântul Nicolae s-a născut pe vremea împăratului Dioclețian (284-305) în cetatea Patara din Asia Mică. Părinții săi, Teofan și Nona, au murit în timpul unei molime, iar copilul a fost crescut de un unchi, care purta tot numele de Nicolae și era episcop al cetății. De mic a primit o aleasă creștere, sub îndrumarea unchiului său urmând cursurile celor mai vestite școli ale epocii. Iubind virtutea, viața curată și dăruindu-se cu totul slujirii aproapelui, a fost hirotonit preot, apoi episcop al cetății Mira din ținutul Lichia (astăzi localitatea Demre din Turcia, aflată pe malul Mării Mediterane). Deoarece predica cu mult zel credința în Iisus Hristos, a fost întemnițat în timpul persecuțiilor decretate de împărații romani Dioclețian și Maximilian. Odată cu biruința lui Constantin cel Mare asupra lui Maxențiu și cu Edictul de la Milan din 313, care acorda libertate deplină creștinismului, au fost eliberați toți cei întemnițați pentru mărturisirea lui Hristos. Sfântul Nicolae s-a întors la slujba sa din cetatea Mirelor.

Alături de alți Părinți ai Bisericii, a participat la primul Sinod ecumenic de la Niceea din 325, dovedindu-se un puternic apărător al credinței creștine împotriva preotului Arie, care vedea în Hristos o simplă creatură a Tatălui, și nu pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi. Tradiția păstrează cu evlavie pomenirea unor fapte minunate săvârșite de Sfântul Nicolae: salvarea de la moarte a trei bărbați condamnați fără vină de un slujbaș imperial, aducerea unor ajutoare neașteptate unor familii aflate pe punctul de a săvârși nelegiuiri pentru a-și câștiga pâinea și multe altele. Obiceiul de a face daruri de ziua sa se datorează bunătății cu care era înzestrat Sfântul Nicolae și obiceiului său de a ajuta pe cei nevoiași.

Sfântul Ierarh Nicolae a trecut la cele veșnice în anul 345, fiind îngropat în biserica episcopală. Moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, care s-au arătat izvorâtoare de mir, au săvârșit multe minuni la Mira Lichiei. Ele se află astăzi la Bari, în sudul Italiei, unde au fost aduse la 9 mai 1087.

Ridicarea sfintelor moaște din Mira s-a făcut în condițiile în care cetatea a intrat sub stăpânire otomană, stăpânire care începea de la Herson până la Antiohia și Ierusalim, fiind pustiite în aceste ținuturi toate cetățile, satele, bisericile și mănăstirile. Ajunse la Bari, moaștele au fost așezate în biserica “Sfântul Ioan Botezătorul “, care era lângă mare, iar cei care le-au adus au făcut legământ să construiască o catedrală în care acestea să-și găsească odihna veșnică. Construcția Catedralei Sfântului Ierarh Nicolae (Basilica di San Nicola) a început în anul 1089 și a durat până în anul 1197. Aici au fost mutate cinstitele moaște ale făcătorului de minuni Nicolae.

Mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae se află însă în România, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, ultima ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Înainte de anul 1707, atunci când a fost biserica sfințită în zilele voievodului Constantin Brâncoveanu, exista o altă biserică, mai veche, cu același hram, Sfântul Gheorghe. În jurul anului 1599, voievodul întregitor de neam Mihai Viteazul (1593-1601), împreună cu soția sa, Doamna Stanca, au dăruit aici moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, primite în dar de la cardinalul de Bari prin intermediul unui negustor bogat, în semn de prețuire pentru faptul că Mihai Viteazul era un apărător al creștinătății europene întregi.

Documente istorice de la sfârșitul secolului al XVI-lea amintesc de acea biserică veche, renumită mai ales prin moaștele ce le păstrează și astăzi: “mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, ferecată în argint ales, împodobită cu diamanturi, dăruită de Io, Mihail Voievod (Viteazul) și Doamna Stanca, în anul 7407 (1599), ispravnic (fiind) mitropolitul Eftimie”.

AGERPRES/

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *