Măciuca – Unul din cele mai mari complexe de agrement ale Olteniei

Dacă în staţiunile balneare aceste noi investiţii sunt oarecum în concordanţă cu ideea de turism, iată că un nou concept vine să ridice, exact pe acest palier, sudul Vâlcii. Deci bun, avem unul din cele mai moderne complexe de agrement ale Olteniei în lucru, în Băile Olăneşti, avem în comuna Dăeşti un alt complex, la fel de impunător, ambele urmând a fi inaugurate în 2016.

Avem în Călimăneşti, deja din vară, un complex de tip aqua-land şi altul pe bani europeni, Mirajul Oltului, care va fi gata în primăvară. Deci staţiunile vâlcene pleacă cu dreptul. Ocnele Mari ridică şi ea ştacheta turismului, Drumul Mănăstirilor este în lucru, o singură zonă rămăsese oarecum pe dinafara ideii de turism.

Maciuca1Sudul de judeţ.

Dar nu pentru mult timp. Vâlcea de Sud va aduce cu sine un turism de anvergură, iar germinaţia se va înregistra la finele lunii decembrie. Unul din cele mai mare complexe de agrement din Oltenia, un centru de afaceri şi un parc pitoresc vor reprezenta kilometrul 0 al turismului sudului.

Este vorba de comuna Măciuca. Aici va porni, cu motoarele turate la maximum, turismul de sud.

Omul de afaceri Dan Niţu va echilibra balanţa turistică a Vâlcii, ridicând din tăcere un concept despre care se va vorbi mult timp de acum înainte. Pentru că nu doar acest complex dotat cu psicine, cu un parc amenajat pe un piemont, cu multă zonă verde este de subliniat aici.

Ci faptul că acest complex va fi legat ca un ansamblu paradigmatic de următoarele obiective turistice – cele 4 conace boereşti din Măciuca  (două ale familiei Măciuceanu, unul al lui Drăghicescu, unul al familiei Popescu), la care se adaugă bazinul viticol al Drăgăşaniului, cu al său turism de nişă. Dezvoltând şi mai mult, mergem spre mănăstirile Dobruşa, Mamu, Stăneşti, spre ceramica Lungeştiului şi spre conacele din lunca Olteţului, de la cula Zincăi Golescu din Diculeşti, până la Castelul Zătrenilor.

Nu omitem nici parcul paleontologic din Tetoiu, unde au fost găsite fosile ale unor mamifere preistorice.

Astfel, Vâlcea de sud vine acum la provocare, provocarea fiind lansată dinspre Măciuca, locul unde unul din cele mai mari complexe de agrement şi afaceri va reseta jocul. Iar dacă menţionăm că, la Măciuca, avem primul parc cultural, cu 10 sculpturi realizate de artişti plastici europeni, dacă menţionăm ferma de vite, ranchul sudului, atunci toată Maciuca 4această incursiune în viitor are alt aspect şi alt colorit.

A veni, aşadar, la Măciuca şi a beneficia de la piscinele complexului până la olăritul Lungeştiului, de viticultura cramelor vechi de epocă, de farmecul discret  al conacelor aristocraţiei valahe de secol XVII – XVIII, este o notă de stil.

Să nu uităm şi trei mari văi de poveste – Pesceana, Cerna şi Olteţul, râuri care taie dealurile blânde ale sudului şi leagă acest judeţ spre postament.

Oltenia de sub munte şi Oltenia de deal prind Vâlcea în punctul de inflexiune care va fi Măciuca, localitate ajunsă celebră din vremea lui Mihai Viteazu, aici fiind executate cele mai zdravene buzdugane valahe, cel mai mare dintre ele fiind chiar cel purtat de marele voievod la Călugăreni.

Mihai IONESCU

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *