Măciuca, Lădeşti, Grădiştea şi Câineni, viitoare capitale regionale de judeţ
Primarii comunelor Lădeşti, Grădiştea, Măciuca şi Câineni, din Vâlcea, localităţi propuse de Guvernul României drept poli regionali, consideră că proiectul readuce rolul important pe care aceste unităţi administrativ-teritoriale l-au avut până în 1989 în judeţ.
„Lădeştiul, din câte ştiu, a fost capitală raională în anii ’50 şi, ulterior, autorităţile comuniste au investit aici ca într-un pol regional când au apărut spitalul, liceul şi alte centre administrative. Mă gândesc că şi atunci s-a avut în vedere dispunerea comunei într-un nod rutier, în mijlocul judeţului şi perspectivele de dezvoltare şi de coagulare economică pe diferite Asociaţii de Dezvoltare Intercomunitară cu localităţile respective. Nu ştim dacă acest proiect va avea susţinere în parlament”, a declarat primarul comunei Lădeşti, Ion Lixandru.
Grădiştea însă, spun autorităţile, a fost un pol regional şi în perioada interbelică, nu doar în anii ’50.
„Cred că alegerea comunei Grădiştea s-a bazat pe dispunerea geografică pe axa vestică a judeţului între oraşele Bălceşti şi Horezu, dar şi pe drumul naţional 67 B, cel care leagă direct Vâlcea de Gorj. Grădiştea a fost şi în perioada interbelică un pol regional, iar în anii ’50 s-a menţinut aceeaşi importanţă”, a precizat edilul Grădiştei, Ilie Boiangiu.
Primarul din Câineni, Ion Nicolae, spune că este un proiect provizoriu şi că, probabil, opţiunea pentru o capitală a Loviştei va fi pentru o localitate între Câineni şi Perişani.
„Nu cred că este deja stabilită, probabil că aşezarea noastră pe DN 7, faţă de Perişani, a fost un factor. Vom vedea ce se va întâmpla cu proiectul în viitor”, a spus Nicolae.
Primarul comunei Măciuca, Mugur Mărcoianu, admite că alegerea comunei pe care o reprezintă de a deveni pol regional are în vedere importanţa economică şi geografică a localităţii.
„Măciuca a fost, atât în regimul comunist, cât şi în secolele anterioare, un pol regional al sudului. Proiectul Guvernului vine doar să restabilească datele vechi şi să valideze importanţa economică şi geografică a comunei”, susţine Mărcoianu.
Potrivit unui proiect de lege privind reclasificarea localităţilor, Guvernul României propune înfiinţarea a 183 de comune poli-regionali. Aceste localităţi au rol de servire intercomunală la nivelul zonelor lipsite de oraşe pe o distanţă de minimum 25 de kilometri. Proiectul de lege stipulează că dezvoltarea acestor localităţi este sprijinită de Guvern inclusiv prin reabilitarea infrastructurii de transport, tehnico-edilitară şi socio-culturală.
Dacă iniţiativa legislativă va găsi susţinere în Parlament, comunele din România vor fi împărţite în două categorii: comune poli-regionali şi alte comune. Aceste comune poli-regionali au fost deja selectate de Guvern, în judeţul Vâlcea ele fiind în număr de patru – Câineni în nordul judeţului, Lădeşti în centrul judeţului, Măciuca în sudul judeţului şi Grădiştea în vestul judeţului.