Lupta de la Posada, celebrată ca în fiecare an, la Perișani

Spunem că suntem undeva la marginea Muntelui Dacic, marginea de nord, la poalele Vârfului Omu. Nu, nu acel Omu, pe care toată lumea îl ştie.

Puţină lume ştie că, la capătul vestic al Meridionalilor, mai avem un munte cu acest nume – Omu. Un vârf aspru, plin de muchii tăioase, dur prin cristalinul său. Este Omu Coziei. Ceva mai mic, 1558 de metri. Dar este vârful care acum 1000 de ani, a fost străjerul Valahiei, aici, pe drumul Posadei, pe drumul istoriei

Un vârf absolut regal printre atâtea zâne, ciobani, sfincşi, urşi, sunt atâtea figuri de piatră pe care natura le-a dăltuit în Cozia.

perisani3Cozia este un masiv învăluit de legende şi mister, unele chiar din vremea cuceririi de către romani a vechiului teritoriu dacic. Acesta cuprinde o diversitate de microforme de relief, pe care le putem admira pe oricare din traseele alese pentru a pătrunde în acest areal cuprins, la sud, de Sălătrucel şi Băiaşu, la nord.

În aceste locuri, timpul a modelat roca muntelui, realizând un muzeu de forme din piatră pe cât de dese, pe atât de interesante. Sfinxul Coziei, Ciobănaşul, Haiducul, Înţeleptul, Dacul, Baba Coziei, Moş Crăciun, Ursoaica şi puiul etc. De asemenea, „Chipuri de piatră”, numite  „bulz”, apar ca stânci izolate, cu dimensiuni variabile, de la câțiva metri la zeci de metri.

Datorită multitudinii acestor forme de relief, unii geografi presupun că Muntele Cozia nu este altul decât străvechiul „Kogayon” al geto-dacilor. Denumirea masivului pare să sugereze acest nume amintit chiar de Herodot.

Aici se află localitatea unde toamna se termină cu sărbătorirea Posadei. Pentru că imediat vine iarna, prima dată ajunge în Vâlcea pe la Perișani.

La poalele Omului, pe malul Băiaşului, se află Perişani sau Posada Valahiei, locul unde s-au născut Basarabii. Unde au condus primii regi – Miraslau, Seneslau, Tihomir şi Negru Vodă. Este primul regat de pe teritoriul actualei Românii. Este prima Românie.

Perişanii Vâlcii sunt, astfel, neoficial o primă capitală a statului valah de început de mileniu. Aici au fost primele formaţiuni statale constituite, Ţara Loviştei a fost prima ţară românească. Prima ţară, aflată de cavalerii maltezi în drumul lor, prima ţară, cutreierată de comercianţii mătăsii…

„La Perișani s-au derulat în aceste două zile evenimente care au marcat două aspecte din istoria noastră milenară, care au avut loc pe teritoriul comunei nostre. Posada, aniversarea victoriei lui Basarab I din 12 noiembrie 1330 și Primul Războiu Mondial, unde la Perișani au avut loc cele mai crunte lupte cu mii de sacrificii”- a precizat Sorin Leonte, primarul localității

Duminică 12 noiembrie, timp de 2 ore, în Căminul cultural Basarab I din centrul localității, reprezentanți ai unor instituții județene, ai guvernului, parlamentari,  mass-media, istorici, oameni de cultură și consiliul local împreună cu primarul localității au purtat discuții despre realizările administrației locale promovate la Perișani, dezbateri asupra istoriei locale și evident dezbateri pe tema evenimentului care marcat ”lupta de la Posada”.

Ca de obicei, cei mai mulți au fost reprezentanții PNL Vâlcea, președintele acestui partid, deputatul Cristian Buican, fiind un fiu al satului. 

Liviu POPESCU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *