Lupta de la Nic(i)opule: Constantinoglu Paşa şi Arhiducele Cristianus Buicanus. Două luni până la luptă

Suntem în anul 8020 de la facerea lumii în marele Sageac al Vâlcii, aflat, de vreme bună, sub suzeranitatea paşalei Constantinoglu, mare paşă de sageac, om care domnise, ăst timp, în linişte şi pace peste boierimea valahă, deşi mai mulţi erau din neamul Drăculeştilor Galbeni decât supuşi sageacului roşu.

De luni bune, ciuma holerică covidală făcea prăpăd prin voievodatele valahe, supuse, multe dintre acestea, Împăratului Iohan, dar şi printre voievodatele sultanului Tsciulaku, sultan slab conducător, rămas însă vremelnic la putere după decapitarea lui Dragnologlu, în urma unei răzmeriţe a Junilor.

Lucrurile însă se precipitau, sageacul pierdea teren în faţa forţelor imperiale, sultanatul fusese lovit cronic în ultima vreme şi populaţia începuse să fac răzmeriţe şi zavere prin colţurile ţinuturilor valahe. Boierimea drăculeştilor galbeni şi a dăneştilor roşii privea cu intrigaţiune viitoarea luptă ce avea să vie.

Era clar că o confruntare urma să aibă loc, la început de toamnă, între armata lui Constantinoglu Paşa şi cavalerii lui Cristianus Buicanus, principe loviştean, loial împaratului Iohan. Asta, dacă ciuma covidală se îndura să lăse loc pentru o astfel de confruntare. O luptă care avea să se producă undeva în câmpia de la Nic(i)opule, pe malul Alutusului, râu valah care udă, de milenii, acest sageac de la nord către suduri.

Au fostu zvonuri şi şoapte că arhiducele nu s-.ar fi încumetatu la această luptă, că ar fi lăsatu pe un altul, un marchiz boişorean, să încerce cucerirea sageacului, dar cronicarii au dat de ştire peste meleaguri că principele Cristianus anunţă intenţiile de a lupta şi stăpâni vechile pământuri valahe.

De partea lui Buicanus, a fost cumpărat un mercenario, un zapciu, un cazac care ostenise şi pentru armata sultanului, până când a fost decapitat Dragnologlul. Zapciul a fost adus cu mare fală de domniţa Claudia, vechi ban al Râmnicului, femeie iscusită în a legiui hrisoave domneşti. Zapciul venise cu o poteră din arnăuţi şi provocase deja la luptă pe Vodă Mircia, principe loial sultanatului în ultimii ani.

Zapciul pretindea, nici mai mult, nici mai puţin, pământurile lui Vodă Mircia, de aceea pornise, încă de acum un an, zaveră şi conflicturi în vechiul târg boieresc, pentru a scula ţărănimea obidită, pe şerbi şi robi împotriva lui vodă.

De parte neutră stătea junimea boierească, şi ea amatoare de luptă şi conflicturi, Junime pe care armatele imperiale ale lui Cristianus şi miliţiile zapciului încercaseră, prin solii, prin daruri, dar şi ameninţuri, să îi convingă să se înroleze în această luptă de a scapa sageacul de “Constantinoglu Paşa şi Vodă Mircia”, de a scoate “sărăcia din casele şi bordeiele amărâţilor”.

Junimea pandurului Andrej a refuzat ofertatiunea Zapciului şi a arhiducelui, spunând că vor căuta de unii singuri izbândurile.

De cealaltă parte, Constantinoglu Paşa şi Vodă Mircia au semnat zălog verbal să se sprijine reciprocu în viitoarea şi iminenta luptă de pe Câmpia de la Nic(i)opule.

Începuseră mici hărţuiri pe uliţele giudeţului supus. Schimburi de focuri şi înjunghieri la ceas de noapte între miliţiile celor două tabere.

Uitasem de spus, că mai era şi o tabără mică a Jianului Haiduc, jian care fusese odată simbriaş al lui Vodă, dar, mazilit ulterior, îşi găsise o bandă veche de husari, rămăşiţele unui vechi ordin cavaleresc de pe vremea împăratului Traian, împărat care decăzuse în ultimii ani şi care conducea o miliţie redusă ca număr şi adepţi.

Cam mulţi duşmani pentru Vodă Mircia, fost şi el, la rândul lui, principe al armatelor imperiale, osândit însă în repetate rânduri, băgat la ocnă, respins de către vechea ducesă a Gorghiului, o veche Delfină a imperiului de acum câţiva ani.

Vodă Mircia găsise ascultare şi agiutor în forţele sultanului şi devenise, de ceva vreme, om de bază al sageacului.

Gurile rele spun însă că, în anumite situaţiuni, dacă zapciul ar pierde lupta pentru pământurile lui Vodă, prinicipele Buicanus l-ar decapita pe Zapciu, iar pe domniţa Claudia ar trimite-o definitiv în exiluri şi ar cădea la învoială cu vodă.

(va urma)

de Mihail Sandokanu şi Dimitrie Cam te miri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *