Lunca Oltețului (Zătreni, Livezi, Grădiștea, Sinești, Alunu, Berbești) o creștere de 25% a veniturilor în anul 2022, ajungând la 8,01 milioane lei
Valea Oltețului din Vâlcea este o o zonă cunoscută drept valea coancelor boierești, pentru că aici, în secolul XVIII și XIX s-a critalizat una din cele mai cunoscute aristocrații românești, o aristocrație care a contribuit din plin la revoluțiile din 1821, 1848 la momentele cruciale ale secolului XX.
Regimul comunist a venit cu mineritul și cu colectivizarea regiunii, punând punct dezvoltării și modernizării acestei frumoase zone. După 1990 și după 2010, această regiunea încearcă să-și caute o nouă identitate. Se simte o creștere timidă, administrațiile publice locale au început să implementeze proiecte. În anul 2021, economia zonei a reușit să producă venitri de 6,4 milioane de lei, cel mai mare buget fiind asigurat de orașul Berbești.
Zătreni
Cu peste 2000 de locuitori, localitatea este una pe care am putea-o denumi drept în curs de dezvoltare, cifrele estimate pentru anul 2022 sunt la 504 mii lei per localitate, (250 lei pe cap de locuitor), pe care Constantin Lițoiu susține că se datorează unei bune colectări financiare și o stimulare a investițiilor în zonă.
”Dacă vom reuși cu rețeaua de gaze, sunt convins că aici se va investi. Că vor fi oameni de afaceri care vor găsi oportunități de a dezvolta aici o mică industrie, că poate fi o renaștere economică a localității. Suntem între două orașe și axa economică depinde foarte mult de cum evoluează acestea. Avem e drept o istorie frumoasă, am avut un trecut economic și spun că perspectivele sunt bune. Noi ca instituție am făcut tot ce se poate în a asfalta drumuri, în a aduce utilități, apă, canal, adică să avem eșafodajul necesar pentru o economie care să meargă. Avem proiecte prin care interconectăm localitatea cu cele din zonă. Ne-am dori ca drumul național care traversează comuna să fie reabilitat. Există uin interes pentru zootehnie, pentru pomicultură, așadar sunt premise de dezvoltare. Conacul este prins în PNRR și noi am ccesăm fonduri”, susține primarul Constantin Lițoiu.
Localitatea are fermă de suine, există ferme pomicole, există mici afaceri în industria de servicii, există chiar investiții în agro-turism, sunt șanse pentru ca cifrele financiare ale comunei să fie unele crescute în anii următori, deși raportat la anul 2021 nu există mari modificări.
Primăria are și proiecte pe energia verde, așteaptă deschiderea proiectelor pe fonduri europene, pe programul mare și în acest an va implementa planul național Anghel Saligny, la infrastructura de apă. Dar cel mai important aspect rămâne cel cu privire la rețeaua de gaze. Aceasta există în zonă, sunt instituții publice racordate dar se dorește extinderea în toată comuna. Primăria așteaptă și finanțarea completă a rețelei de drumuri.
Livezi
La o populație de 2070 de locuitori, comuna are venituri proprii estimate la 350 mii lei (170 lei per capita) sume mici dar în creștere ușoară față de anul 2021. Toate cauzate de o perioadă lungă de stagnare, comuna abia în ultimii ani a demarat lucrări de reabilitare a infrastructurii și introducere a utilităților. În acest an aici se va completa și rețeua de apă.
Din păcate, peste 20 de ani, în comuna Livezi nu au existat investiții, astfel încât acum 6 ani, comuna era printre ultimele din Valcea ca nivel de utilități dar printre fruntașele la număr de dosare cu handicap.
”Nu comentez despre acea perioada dar noi am demarat imediat mai multe proiecte și am început stradă cu stradă investiții în drumuri, am scos cătune din buruieni, avem proiecte lansate pentru a continua complet reabilitarea tuturor drumurilor. Avem canalizare și în 2022 după mulți ani de așteptare se va implementa și Masterplanul de apă. Am finalizat tronsonul de drum cu județul Gorj, deschizând astfel județul pe o nouă rută de interconectare și cu siguranță așteptăm investiții private care să mărească gradul de colectare pentru buget, să crească numărul locurilor de muncă”, susține Ștefan Verdeș, edilul din Livezi.
Proiectul de canalizare din comuna Livezi, valoare de 17 miioane de lei, a fost finalizat urmând ca în acest an să înceapă proiectul de înfiițare sistem de apă potabilă.
Prin Programul Național de Investiții, Anghel Saligny, administrația locală din Sinești a are asigurată finanțarea pentru înființarea sistemului de canalizare pe o lungime de 14 km, condiție necesară pentru a asigura normele de calitate a vieții din comună.
În 2023 se așteaptă și demararea lucrărilor la sala polivalentă, implementarea proiectelor prin PNRR.
Alunu
Cu peste 2,339 milioane lei (peste 600.000 în plus față de 2021) și cu o populație de 4170 de locuitor, comuna Alunu se află în topul celor mai dezvoltate localități din Vâlcea (locul 13 pe județ cu 560 de lei) mare parte datorată industriei miniere dar nu numai, aici funcționând și un centru industrial puternic pe confecții metalice dar și agenți privați în panificație. De altfel, la un moment dat în anii 90 se discuta chiar de transformarea comunei în oraș, idee care însă a fost abandonată.
Vorbim de o comună industrială, economia ei s-a țesut funcție de zona minieră dar acum se caută reurse alternative acestei industrii.
Dar așa cum am precizat localitatea nu este una monoindustrială, în Alunu funcționează și alți agenți economici dar care încă nu ar putea acoperi golurile dacă mineritul se va prăbuși.
”Știm că mineritul aici este o resursă vitală pentru economia localității, pentru toate domeniile. Știm că la un moment dat acest lucru ar putea să nu mai fie. De aceea, ne concentrăm pe proiecte. Avem o echipă care lucrează non stop pe documentații, proiecte pe care le punem pe tot ce înseamnă PNRR, PNI, POIM, orice care poate atrage bani. Se investește în drumuri, în rețele de utilități. Și așteptăm orice investitor care vrea să vină aici. Orice loc de muncă în Alunu este bun, orice venituri la buget sunt în avantajul comunității. Ultimele proiecte pe care le-am depus vor dinamiza localitatea. Încercăm tot ce ține de panouri fotovoltaice iar în acest an vom implementa programul Anghel Saligny . Vom extinde canalizare și modernizarea stației de epurare și a uzinei de apă.”, susține primarul Cristian Birăruți.
Comuna Alunu nu va intra niciodată în colaps. Chiar dacă mineritul va scădea ca pondere economică trepta acesta va fi înlocuit cu altceva. Este oricum un minerit de suprafață care mai poate fi un vector în industria extractivă, neimplicând costuri mari de producție.
Localitatea are resursa umană și adaptabilitatea de se plia economic pe alte industrii. Primăria a reușit să-i convingă pe locatarii blocurilor să se constituie în Asociații de Proprietari ca fundament pentru accesarea de programe de reabilitare.
Berbești
Singurul oraș minier din județul Vâlcea, cu venituri de 3,8 milioane de lei, cu o creștere masivă față de 2021 (locul 10 PIB în Vâlcea cu 745 lei per capita) și o populație de peste 5.160 de locuitori este la cumpăna sau trecerea graduală a economiei de la zona specifică acestui timp de industrie la o alta, trecere pe care edilul Milorad Cumpănășoiu spune că este imperios să se petreacă.
”Cred că avem zeci de exemple în țară de orașe monoindustriale care se zbat în faliment economic și social odată cu prăbușirea industriei respective. Tocmai că știm acest lucru, vrem să evităm colapsul care ar putea veni odată cu închiderea acestui tip de industrie. De aceea, deschidem orașul pentru investiții private, orice se poate face aici, orice aduce locuri de muncă. Se simte o creștere în venituri dar nu atât cât ne-am fi dorit. Încă avem o forță de muncă, orașul are resurse și poate achiesa la orice plan de afaceri. Tocmai în acest sens se ghidează investițiile noastre. În primul rând ne preocupăm să arătăm a oraș. Am reușit în acești 2 ani, să scoatem orașul la lumină, să avem drumuri, să arate zona de blocuri a zonă civilizată. Aci avem un mare proeict care va reabilita apartamentele. Lucrăm să scoatem zonele indundabile, prin rigole, canale de ape pluviale, avem ample programe în acest sens. Este un amplu proces de regândi tot orașul. Am amenajat complet tot ce însemană zonele școlare – liceu, școli, parcări. Să arate a civilizat totul. Mai avem câteva locații care au fost afectate de lucrări de teren. Un oraș înseamnă implicarea administrației în toate domeniile și cred că asta am demonstrat în acești doi ani” spune edilul Cumpănășoiu.
Este o muncă uriașă în a comsmetiza orașul Berbești. Un oraș în care timp de mai bine de 20 de ani nu s-a întâmplat nimic, pentru Cumpănășoiu este precum o restartare. Un nou mod de a gândi dezvoltarea orașului. Foarte dificil dar nu imposibil. Și iată că rezultatele încep să apară. Atât în venituri, cât și în creștere numărului de investitori în zonă.
Așadar cu venituri proprii de 8.01 milioane lei pe 2022 în creștere față de 6,4 milioane lei în 2021, Valea Oltețului nu este o zonă săracă, este o zonă care a traversat dificil tranziția economică dar fără a intra în colaps. Cele 6 localități menționate sunt în fața unei mari intersecții economice. Au în față o marjă de câțiva ani pentru a gândi o strategie unitară, post minerit. Depinde de eficiența acestor manageri de localități. Zona este una care poate fi o inimă industrială a județului în partea de vest. la o creștere de peste 1,6 milioane lei (25%!!!) într-un an, lucrurile sună bine. Depinde lucrări de infrastructrură, de investitori care să înțeleagă că avem aici o populație de 22.000 de mii de locuitori, deci o resursă bună pentru piața de muncă.
Multi in aceste comune au pensii de handicap pe nedrept ori ia salarii degeaba prin instituțiile statului, restul doar mafiot ori super muncitor sa fi să poți face bani decenți. Părăsiți tara până nu e prea târziu.