Lumea se află în fața unui Al Treilea Război sau înaintea unei noi Epoci Socio-Economice?

Trump, din sufrageria lui trasează granițe și agresează zone de prin Europa, împinge harta SUA spre nord, singura de altfel pe care o cunoaște. Este un copil obraznic, răsfățat care se joacă de agresorul, oferind satisfacții probabil la Moscova. Amenință China, Mexic, Danemarca, Rusia, Canada. Oamenii lui epatează cu susținerea partidelor de extremă dreapta.

Spre bucuria rușilor, care mai scapă de o povară financiară. La cursul rublei greu să mai plătești familia Le Pen, pe Georgescu, Realitatea TV plus salariul Alexandreascăi. Momentan Musk se ocupă de AfD-ul Germaniei, în România sunt mai mulți pretendenți la zona extremistă. Numai că aici miroase și comunism rânced. Că la noi suveraniștii vor să iasă din UE și NATO dar nu vor capitalismul lui Musk și Trump, vor comunism nord coreean sau chinez peste ia strămoșească și cu găluștile Cristelei. Ceea ce nu prea îi stimulează pe cei noi de la Casa Albă să sară cu dolarii ideologici.

Cert este un lucru. Sau două lucruri. Fie asistăm la închiderea completă a unei epoci social-economice. Se închide epoca industrială definitiv, aia începută în secolul XIX, a capitalismului cu abur, cu electricitate, cu furnale și cărbuni, cu petrol și ne îndreptăm spre o altă zonă. Despre care nu avem habar cum și ce va fi. Dar Tranziția vine la pachet cu toate convulsiile. Războaie locale, crize economice, meciuri politice, între populiști și progresiști. Este clar că lumea nu va mai fi la fel.  Progresul tehnologic din ultimii 30 de ani mai rapid și mai percutant decât progresul din ultima 100 de ani a pus lumea într-un carusel care aleargă spre o destinație imprevizibilă sau cel puțin greu perceptibilă. Lumea Viitorului. Nu știm cum va fi. O democrație planetară? Un autoritarism planetar?  O lume spirituală? O lumea a mașinilor, a inteligenței artificiale. Este clar că după 2030 vom fi actorii unui alt peisaj terestru!

Asta o variantă. Că jucăm în preludiul unei noi societăți. Ordonate de un tipar sau de un altul.

A doua variantă este preludiul unui haos planetar.  Adică război. Fiecare cu fiecare. Dar un răzbel similar celui din 1914. În care fiecare crede că mai puternic decât celălalt. Un război în care alianțele se fac sau cad funcție de interesele teritoriale, rezervele iar lumea se confruntă în liga lor. Rusia, China, SUA deasupra, în Europa revizioniștii cu ceilalți. Si tot așa, până la nimicirea totală. G 10 cu ai lui, G 20 cu ai lui, G50 cu ai lui.  Cine va trage primul glonț? Asta va fi enigma. Pentru că după acel glonț va urma apocalipsa.

Astfel în aceste zile traversăm o perioadă în care avem de toate – războaie locale, războaie hibride, sectarism, misticism, ecologism, progresism, o acoladă uriașă de verbe și timpuri sintactice diferite ca derivare. Însă, în liniște, grosul planetei duce totuși o viață ritmică, tabietală. Una Normală. Cad granițe, cad vize, turismul este un eveniment global, există o lume tăcută care ține cu dinții la această normalitate socială. E un confort pe zona medie a societății transnaționale care este prea bine consolidat.

România? Este o țară tânără și care prezintă anticorpi ceva mai imaturi dar parcă sunt buni. În afara unor descreierați care strigă seara pe străzi, restul se calcă în picioare pe pârtii la Sinaia. E un semn bun că societatea noastră nu e alterată de sectarism. De aceea credem că nu vom intra într-un haos belic. Dar ne pregătim laolaltă cu restul de următorul ciclu al existenței social – economice. În care Dumnezeu va coexista cu IA-ul sau chiar el va fi IA-ul.

Liviu POPESCU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *