Ludovic Orban ne-a promis că va avea urgent o discuţie cu CNAIR, în privinţa lotului IV al Autostrăzii Sibiu – Piteşti

Premierul Ludovic Orban ne-a spus, sâmbătă la Râmnicu Vâlcea că va avea în cel mai scurt timp o discuţie cu CNAIR pentru a lămuri situaţia care trenează de cel puţin un an, în cazul atribuirii lotului IV, al Autostrăzii Sibiu – Piteşti.

Această promisiune făcută redacţiei noastre, vine în contextul în care premierul a afirmat că toate cele 3 loturi rămase din Autostrada Sibiu – Piteşti vor fi semnate până la finele anului.

Orban a fost neplăcut surprins, aflând că stadiul de “evaluare al ofertelor” pentru lotul IV, trenează din 29 august 2019, un timp, spunem noi, exagerat de mare, pentru CNAIR de a atribui lucrarea, în contextul în care pentru lotul 1 a durat foarte puţin.

Pentru lotul 5 situaţia a durat la fel de mult, peste un an, chinezii de la China Railway mergând până la Curtea Supremă cu contestaţiile ca, în cele din urmă, în acest an, în primăvară, contractul să fie atribuit celor de la Astaldi.

Şi pentru lotul IV, aceeaşi companie chineză a depus o contestaţie şi scenariul s-ar putea repeta, astfel că, nu ar mai fi şanse pentru semnarea unui contract în acest an.

Recent, Comisia Europeană a alocat 900 de milioane de euro, o primă tranşă pentru Autostrada Sibiu – Piteşti, La această oră se lucrează efectiv pe lotul 1, Veştem – Boiţa, austriecii de la Porr iar pe lotul 5, spaniolii de la Astaldi lucrează la proiectul tehnic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *