Lucrările sunt avansate la sanatoriul din Orlesti

Comuna Orlești a devenit extrem de atractivă pentru tineri, care consideră că aici „viaţa la ţară e ca afară”, după cum afirmă unul dintre cei care a ales să locuiască în această localitate. Pentru că e drept, comuna Orlești, după Vlădești este una care oferă majoritatea utilităților necesare.
Deși consideră că mai sunt lucruri de făcut, primarul Constantin Cârstina vrea ca Orleștiul să devină un pol de dezvoltare, de care investitorii să fie interesați. Și e drept că deja comuna este căutată, avem o mică platformă industrială, o activitatea economică diversă de la industrie la turism. Orleștiul crește demografic și veniturile bugetare au o linie ascendentă.
Localitatea se urbanizează, străzile au trotuare, iluminat modern, mobilier urban.
”Este doar începutul, sunt convins că localitatea va fi un pol regional pe acest drum şi că mai sunt multe de făcut. Vrem să avem aici o comună elegantă, cochetă în care oamenii să aibă parte de tot confortul vieţii de la oraş. Să beneficieze de calitatea vieţii, să aibă parte de servicii impecabile, să merite să locuiască aici.”, susține primarul Cârstina.
Lucrările avansează la sanatoriu, acesta ester amplasat la frontiera viilor, într-o zonă foarte linistita, ferită de zgomotul si poluarea citadină, dispunand de 1000 mp utili, o curte desfăşurata pe 1000 mp amenajată peisagistic cu terasă tip restaurant, terasa deschisă cu sezlonguri si canapele, foisoare de lemn, mese si scaune, pavilion, săli de tratament, club, unde să fie oferită independenţa, sănătate şi siguranţa fiecărui rezident şi totodată un mod de viata care sa ii fereasca de grijile specifice vârstei.
Sanatoriul din Orleşti va fi locul unde bătrânii primesc îngrijire şi se bucură de confortul dorit. Unde se va asigura îngrijirea persoanelor vârstnice sau în incapacitatea de a se îngriji singure şi se oferă supraveghere continuă şi asistenţă medicală specializată.