Lucrările la rețeaua de canalizare din Roești se apropie de finalizare

În comuna Roești lucrările la rețeaua de canalizare se apropie de finalizare, lucări care constau în extindere dar și în modernizarea celei vechi. Stația de epurare va fi retehnologizată și automatizată. Au fost realizate noi stații de repompare. Rețeaua veche a fost construită în 2009 și trebuie făcute mai multe îmbunătățiri.

La nivel de gaze naturale, lucrarea deja a demarat, mai intâi la faza de proiect tehnic. Drumurile fiind singurele care mai trebuie modernizate, mai exact câteva capete de ulițe unde este necesar asfaltul.

Comuna Roești are toate șansele pentru a evolua într-un pivot economic pe zona mediană a județului, odată cu funcționarea Centrului de Colectare a Deșeurilor dar și realizarea rețelei de gaze, localitatea fiind și din punct de vedere rutier un punct nodal pe hartă oferind nu mai puțin de 6 direcții în aproape toate zonele județului.

Acest criteriu a stat și baza deciziei de a se construi aici Centrul de Colectare Deșeuri, precum și inițirea rețelei de gaze cu perspective de prelungire spre localitățile limitrofe.

De precizat ca localitatea este una cu o infrastructură de drumuri și de utilități foarte bine realizată, urmând acum un program de extinderi.

”Așezarea localității noastre, de care ați menționat, ar putea fi un stimulent pentru investitorii privați care doresc să aibă desfacere sau legături directe cu restul județului Vâlcea. Toate arterele care ne leagă cu restul zonelor sunt modernizate și oferă un acces facil spre localități și orașe. Prin asta și adresez invitații către agenții economici să vină la Roești și să dezvolte afaceri”, spune primarul Gheorghe Drăghici.

Cu 2.200 de locuitori, comuna Roești are venituri proprii de aproape peste 1 milion de lei, spre deosebire de 600 mii de lei din 2022 care, spune primarul Gheorghe Drăghici  vor crește odată cu finalizarea Depozitului Ecologic, un proiect amplu, din fonduri europene care intră în licitație dar și odată cu introducerea rețelei de gaze naturale, lucrare finanțată pe Anghel Saligny.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *