Locuri de muncă în Elveţia; salarii de până la 6000 de euro

Unul dintre cele mai bogate state europene, unde deja trăiesc circa 30.000 de români, a anunţat că, din luna mai 2019, îşi va deschide larg porţile pentru românii care vor să muncească, eliminând toate restricţiile existente.

Concret, începând cu sfârşitul lunii mai 2019, Elveţia va elimina toate restricţiile pentru cetăţenii români care vor să muncească acolo, renunţând la o clauză de salvgardare care este activă din momentul aderării României la UE.

Conform Acordului din 1999 dintre Confederaţia Elveţiană şi Uniunea Europeană privind libera circulaţie a persoanelor (ALCP), aplicabil României şi Bulgariei de la 1 iunie 2009, accesul cetăţenilor români şi bulgari pe piaţa muncii elveţiene s-a făcut în limita unor cote stabilite pe o perioadă de 7 ani. În luna aprilie a anului trecut, clauza de salvgardare aplicabilă cetăţenilor români şi bulgari, prevăzută în Protocolul II al Acordului UE – Elveţia privind libera circulaţie a persoanelor a fost prelungit.

Salariul mediu în Elveţia este de 5.500 – 6.000 de euro, în funcţie de industrie, ajungând la 10.000 de franci elveţieni în industria farmaceutică şi 9.000 de franci elveţieni în asigurări, IT, servicii financiare. Salarii mai mici, de 4.000 de franci elveţieni lunar, sunt în Resurse Umane, în HoReCa obţinându-se 4,300 CHF, în Retail – 4.700, în construcţii – 5.500, o asistentă putând primi înre 4.000 şi 6.000 de franci elveţieni lunar.

One comment

  • Buna ziua! Experienta in ingrijire batrani , level III senior care. Posed cursuri medicatie. Ultimii 2 ani ingrijire batran cu bosla Parkimson grad II. Posed experienta in bucatarie, diploma bucatar level III. Experienta in domeniu. Vorbesc fb italiana si franceza. La nivel conversational germana si engleza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *