Locuitori din Râmnic revoltaţi că primăria nu-i ajută la evacuarea apelor din gospodării

Locuitorii de pe o stradă a cartierului Râureni din Râmnicu Vâlcea s-au certat, joi, cu reprezetanţii primăriei, cerându-le să caute soluţii ca locuinţele lor să nu mai fie inundate la fiecare ploaie şi totodată să-i ajute la evacuarea apei din curţi şi anexe.

Cele 20 de familii au reclamat faptul că strada Ciocăneşti este mai înaltă cu aproximativ 30 de cm faţă de proprietăţile lor, nu are prevăzute rigole, fapt care nu permite apei de ploaie să se scurgă, toate locuinţele şi gospodăriile fiind inundate la fiecare ploaie, apa deja infiltrându-se în pereţii caselor

‘I-am spus domnului viceprimar că această problemă durează de 6 ani, însă dumnealor ridică din umeri şi spun că strada e privată. Cum naiba să fie privată când în nomenclatorul lor apare ca stradă publică ba mai mult, apare şi asfaltată şi cu rigole. În realitate este doar un drum de pământ şi noi scoatem apa de şase ani, cu pompele noastre, dar unde să o deversăm? În drum nu se poate că se întoarce înapoi, peste drum, să o dau la vecini, de parcă ei nu ar avea destulă’, a declarat pentru AGERPRES, Nicolae Istrate, unul dintre localnici.

Oamenii spun că soluţia este simplă şi presupune realizarea unei rigole, a unui şanţ pe lângă gardurile oamenilor în care să se scurgă atât apa din curţi, cât şi cea din drum.

Viceprimarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Eduard Vârlan, a declarat că se va interesa care este statutul străzii, după care va lua legătura cu operatorul de apă din municipiu pentru a găsi soluţii. ‘Înţeleg revolta oamenilor, însă la noi apare ca drum privat, nu public, dar ne vom interesa să vedem care este statutul acestui drum. În zonă se efectuează lucrări de canalizare şi atunci operatorul de apă din municipiu va căuta soluţii tehnice pentru această situaţie’, a spus Vârlan.

Zeci de gospodării au fost inundate în municipiul Râmnicu Vâlcea în majoritatea cartierelor, potrivit unui bilanţ provizoriu realizat joi dimineaţa de primarul Gheorghe Matei.

‘Suntem pe teren, împărţiţi pe sectoare. Probleme grave sunt în cartierele Goranu, Râureni, Dealul Malului şi Morilor. În Goranu avem 20 de gospodării inundate, iar un centru pentru copii cu dizabilităţi este efectiv izolat într-o mare de apă. Din fericire, apa nu a pătruns în clădire. Cei de la APAVIL au venit să scoată apa şi să desfunde fosa septică pentru a nu pune probleme de sănătate. Toate gospodăriile din această zonă sunt inundate, grădinile cu legume sunt compromise. Tot în Goranu, pârâul Stăncioiului a ieşit din matcă şi avem mai multe case izolate pe malul drept. Aluviunile de pe versanţi au afectat case de pe strada Lespezi, tot din Goranu’, a precizat primarul.

Probleme au fost înregistrate şi în cartierul Râureni, unde apa a pătruns în cinci locuinţe şi a inundat câteva zeci de gospodării.

‘Acţionăm cu cinci motopompe pentru a scoate apa din curţi şi din locuinţele inundate. Sunt 20 de locuinţe care au gospodăriile inundate. Echipele de la ISU au salvat trei animale, din care un ponei care era cât pe-aci să fie înecat. Avem alunecări de teren în cartierul Dealul Malului, unde am deplasat utilaje pentru a lua resturile de pământ şi arbori care au ajuns pe străzi. În cartierul Morilor, azi noapte un torent a inundat curtea unei pensiuni, locuinţele de la baza dealului au curţile inundate. Azi vom scoate apa de acolo’, a mai spus edilul din Râmnicu Vâlcea.

În municipiul Râmnicu Vâlcea a plouat în continuu de 12 ore, apa inundând mai multe pasaje rutiere în cursul nopţii. Prognoza meteo indică o uşoară încălzire pentru ziua de joi şi o restrângere a ariei precipitaţiilor. AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *