Linia frontului din 1916 din Munţii Lotrului – traseu turistic al Primăriei Câineni

Primăria Câineni şi Serviciul Judeţean Salvamont Vâlcea au inaugurat joi un traseu montan, realizat din fonduri europene, care îl continuă pe cel al Carpaţilor Meridionali, „indicator bandă roşie”, şi care pleacă din Munţii Piatra Craiului. Pe acest drum pot fi văzute zonele unde armata română, în Primul Război Mondial, realizase mai multe tranşee, atunci când au fost luptele de apărare a Văii Oltului.

„Este un traseu montan care, de fapt, urmează drumul strategic militar realizat în 1916, în timpul Primului Război Mondial, de către generalul Praporgescu. Acest traseu, de fapt, leagă grupa Făgăraşului de grupa Parâng, prin Câineni. Drumul are indicator bandă roşie. Acesta are punct nodal Câineniul. De aici, traseul urcă spre cota 1.700 în Munţii Lotrului, pe un traseu pitoresc, urmând cursul pârâului Valea lui Vlad şi muntele Muchia lui Vlad”, a precizat şeful Serviciului Salavamont Vâlcea, Mircea Lera.

Traseul are 4 ore şi 30 de minute la urcare şi 3 ore şi 30 de minute la coborâre. Drumul este prevăzut cu refugii şi locuri de belvedere.

„Au fost executate trepte în stâncă acolo unde relieful nu permitea o urcare lină, sunt multe locuri de odihnă şi poate fi parcurs de orice iubitor al muntelui. Are balustrăzi acolo unde există pericole şi locuri amenajate pentru campare şi picnic”, a mai spus Mircea Lera.

Primarul comunei Câineni, Ion Nicolae, consideră o reuşită acest traseu turistic, unul care străbate cea mai frumoasă zonă de pe malul drept al Oltului.

„Ne aflăm într-o zonă deja cu un potenţial turistic în plin proces de valorificare, acest traseu vine să stabilească profilul turistic al comunei Câineni. Deja sunt mulţi investitori care doresc să dezvolte aici complexe hoteliere. Geografia şi oferta locului sunt nelimitate, iar oricărui turist care vine aici îi spunem, clar, că va reveni mereu cu drag”, spune edilul din Câineni.

7 comments

  • Bogdan

    Ar fi bine daca s-ar gasi harti cu acest traseu la primarie sau in alta parte

  • Lynx lynx

    Inca ceva…
    Cateva mici lamuriri la partea de istorie, ca sa nu inducem in eroare turistii pasionati de istorie. Drumul strategic a fost realizat de catre Marele Stat Major cu un an inainte de intrarea Romaniei in Primul Razboi Mondial, deci in 1915. Cine este interesat poate sa citeasca „Insemnari din zilele de lupta” – de Constantin T. Stoika, sublocotenentul poet care a murit pe campul de lupta, la nord de satul Spinu (Perisani) pe 23 octombrie/5 noiembrie 1916.
    Legat de generalul David Praporgescu, acesta a ajuns in nordul Judetului Valcea abia pe 18 septembrie/1 octombrie 1916 in locul generalului I. Popovici. In anul 1915 era comandantul unor brigazi din sudul Romaniei, pentru ca inceputul Primului Razboi sa il gaseasca comandant al Diviziei 20 Infanterie, care activa in sectorul Dunarii (Calafat-Corabia).

  • alex

    salut.. unde putem gasi traseul? sau o harta. multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *