Lăcusteni deși lovită de cea mai mare criză financiară, se încăpățânează să supraviețuiască și nu o face rău

Vorbim de una dintre cele mai cochete localități din bazinul Oltețului, o comună curată, plăcută ochiului atunci când o traversezi, cu case care coboară frumos în trepte de pe dealurile de vest, așezată într-un bazin de istorie, de patrimoniu, în locuri unde Tudor Vlaidimirescu, boierii Otetelișeni, Pârâieni, Zătreni, Pleșoieni au creat istoria modernă a României.

Lăcusteni acolo unde se deschide amplu ca o poezie într-un amfiteatru călcăiul Vâlcii, este localitatea care închide lin versul acestui județ. Case frumoase, drumuri curățate, oameni gospodari, localitatea unde se păstrează încă celebra cobilită oltenească, unde tradițiile și frumosul port al iei oltenești mai poate fi admirat la slujbele din bisericile noastre românești.

Numai că…localitatea a suferit cea mai cruntă criză financiară, iar ca să vrei să ajungi primar în Lăcusteni este similar cu eroismul, altfel nu credem că s-ar încumeta la această funcție oameni care să nu aibă nervii de oțel

Cosmin Bocșaru este unul dintre puținii oameni din Vâlcea care a îndrăznit să joace o carte uriașă, să salveze această comună de la dispariție. Pentru că un sechestru de peste 100 de miliarde de lei vechi, pentru Lăcusteni părea că va scoate definitiv așezarea de pe hartă.

În 2016, vestea unui sechestru de 90 de miliarde de lei vechi a picat ca un trăznet asupra comunei. Moștenirea unei lucrări realizată în mod defectuos a pedepsit o comunitate întreagă. În acel moment, localitatea a intrat în cea mai grea noapte, când absolut totul a fost pus sub sechestru. O asemenea povară putea să ducă frumoasa localitate într-un abis economico-financiar din care nu putea să se întrevadă nicio speranță.

Cosmin Bocșaru nu s-a speriat. Toată lumea i-a spus că e ”inconștient. Că nu știe în ce intră, ca va deshide o instituție goală și va asista neputincios la falimentul primei unități administrative din România

Dar nu a fost așa. Am zis că trebuie să fie soluții. O localitatea cu peste 1.200 de suflete nu poate fi condamnată. Trebuie să găsim soluții prin care comună să respire. Și deși a fost totul executat, de la utialje, până la Xerox, am găsit puterea să mergem mai departe. Comuna trebuie salvată, trebuie să arătăm că nu suntem doborâți”, spune edilul. Aflat acum la al doilea mandat, pentru că locuitorii au avut încredere și au înțeles că altcineva nu ar fi avut acest curaj.

În prezent Primăria este în proces pentru eșalonarea datoriilor. Edilul insistă că trebuie găsită această soluție, pentru a debloca total situația. În paralel, adminsitrația a reușit să modenrizeze iluminatul public, să aibă o bază sportivă cu nocturnă și teren sitetic,  să fie colectat gunoiul, astfel încât salubritatea comunei să fie prioritară. De altfel vorbim de  o localitate cu drumuri reabilitate, asfaltate, dar ”este o localitate unde solidaritatea este uriașă. Oamenii au nevoie de speranță și asta zic eu că le-am oferit. Că nu suntem învinși, că nimic nu este pierdut. Că Lăcusteniul va renaște din această nenorocire”, a mai adăugat Cosmin Bocșaru.

Mai mult, trebuie menționat că în Lăcusteni sunt 3 sectoare cadastrate din 12, că oamenii caută terenuri, că se cumpără case. Este o localitate aflată pe drumul Craiovei, aproape de orașul Bălcești, o localitatea întoarsă dintr-un drum fatal care părea absolut închis.

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *