Lacul minune din mijlocul pădurii, cel care a salvat, acum 300 de ani, comunitatea Râmnicului de la moarte

Nu e niciun secret că majoritatea localităţilor din Ţara Românească aveau, cum se spune, un loc ascuns, un cătun undeva pe o colină, un sat în inima pădurii. Loc de refugiu, pe care localnicii îl foloseau atunci când aşezarea era invadată de duşmani.

Satele din pădure aveau căsuţe mici, cu câte o odaie, cu o biserică de lemn, cu mici grădini şi, de regulă, se ajungea în zonă doar pe poteci ascunse, călare sau pe jos. Satele aveau un mic punct de observaţie de unde se putea monitoriza dacă aşezarea de jos mai era sau nu ocupată.

Majoritatea localităţilor din Vâlcea de mijloc şi de nord au un asemenea cătun, un loc dosit, care azi reprezintă, de regulă, un obiectiv turistic și care se constituie în locuri ideale pentru agro-turism.

Însă avem şi o aşezare care a evoluat în timp, care a devenit în prezent o comună autonomă, unul din cele mai frumoase locuri de lângă Râmnic, poziţionat spectaculos şi care are o istorie legată direct de Râmnicu Vâlcea.

Este vorba de Runcu. Runcu a fost, începând cu anii 1400, locul de fugă, Dosul Râbnicului, cum apare în documente. De la primele invazii tătare până la cele otomane, mica populaţie a Râbnicului lua calea codrului, trecea vadul Oltului, pe la Fedeleşoiu, urca dealurile împădurite de pe malul stâng şi se ascundea.

O mică biserică de lemn este consemnată la 1600 chiar la intrarea în această aşezare. În timpul luptelor austro-otomane din secolul al XVIII-lea, sunt menţionate primele locuinţe stabile din Runcu şi avem primii vătafi sau veterani, un fel de cârmuitori în vârstă care conduceau populaţia.

Ideea este că viaţa îşi urma cursul. Cu decese, cu nunţi, cu slujbe, cu naşteri. De multe ori, treceau luni sau ani până când oraşul de jos era părăsit de duşmani. Iar cei care reuşiseră să-şi facă un rost acolo sus rămâneau pe loc şi nu se mai întorceau în Râmnic.

Una din cele mai interesante poveşti de la Runcu datează din anul 1720, când o vară secetoasă ameninţa întreaga comunitate. Abia se încheiase holera, iar jos în Râmnic erau lupte între turci şi austrieci, deci situaţia nu era favorabilă pentru cei care fugiseră în codru.

Apare în înscrisuri „Balta Runcenilor”, un mic ochi de apă care nu a secat niciodată și care a asigurat, în tot acest timp, supravieţuirea comunităţii.

În  mijloc de codru atunci – azi se vede din drumul care urcă spre localitate -, o baltă destul de mare, de peste 5000 de metri pătraţi, cu apă răcoroasă şi proaspătă era singura sursă de apă a runcenilor. O apă care nu seacă, o apă care adună toate pâraiele de sub pământ este minunea dată refugiaţilor din mijlocul pădurii.

Şi azi oamenii vorbesc cu respect despre acest mic lac de la Runcu, deşi e folosit doar pentru vitele care pasc pe islazul comunal. Ochiul de apă a fost, alături de biserică, al doilea sprijin pentru cei care au luat calea codrilor.

În prezent, Runcu devine o localitate căutată şi de interes pentru dezvoltatorii imobiliari. Situată la doar 12 kilometri de centrul Râmnicului, dar la peste 600 de metri altitudine, deasupra oraşului, loc de unde se văd toţi munţii dimprejur, dar care oferă şi o splendidă panoramă a oraşului, din mijloc de păduri, comuna are toate ingredientele pentru a deveni, în anii următori, un adevărat cartier rezidenţial pentru municipiu. Şi, dacă mai adăugăm că este la doar 5 kilometri de judeţul Argeş, scurtând astfel distanţele, atunci Runcu va câştiga, în mod categoric, pariul economic de mâine.

Aşadar, Dosul Râbnicului, Râmnicul de Sus, comuna din pădure, Runcu, este cea mai frumoasă margine a municipiului Râmnicu Vâlcea. Administraţia locală este cea care doreşte investiţii imobiliare în zonă, dar şi un sprijin din partea autorităţilor judeţene pentru definitivarea programului de infrastructură.

Liviu POPESCU

One comment

  • Titu Ion

    Iata dragi investitori si turisti,va asteptam la Runcu de Ramnic(Valcea),sa faceti afaceri sau sa va recreati in vacante !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *