Lacul Călimănești se umple de ambarcațiuni: Încă două bărci cu motor vor fi achiziționate de CJ Vâlcea

Turiştii care vor plimbări cu barca pe râul Olt, în zona Călimăneşti, vor avea la dispoziţie încă două ambarcaţiuni cu motor, cu o capacitate de câte 12 persoane, precum şi un nou ponton, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Acesta a precizat, într-o declaraţie de presă, că CJ Vâlcea a început procedura de achiziţie a două bărci cu motor pentru complexul de agrement Mirajul Oltului, iar în zona cu piscine a complexului va fi amenajat un ponton, astfel încât să poată fi făcute plimbări cu barca între zona cu terenuri de sport şi cea cu piscine.

„Astăzi, am verificat personal condiţiile în care sunt primiţi vizitatorii la Mirajul Oltului, un proiect turistic pe care l-am finalizat în mandatul trecut. Mirajul Oltului înseamnă nu numai centru de relaxare, cu piscine, ci şi o zonă de agrement, cu parc acvatic şi terenuri de sport. În scurt timp, vom achiziţiona încă două bărci cu motor şi vom mai construi un ponton, pentru a face legătura între cele două zone, cea de agrement şi cea de relaxare”, a spus Rădulescu.

Preşedintele CJ Vâlcea a menţionat că va rămâne funcţional şi catamaranul folosit în prezent. „În curând veţi putea merge cu două bărci cu motor, de 12 persoane, pe care le vom achiziţiona, pentru că avem un catamaran foarte mare, el e mai greu de întreţinut, dar va fi şi acela funcţional. Suntem deja în procedură să cumpărăm două bărci cu motor pentru Mirajul Oltului şi vom face şi un ponton în zona cu piscine din Călimăneşti astfel încât să asigurăm legătura între terenurile de sport şi zona de agrement”, a adăugat Constantin Rădulescu.

Parcul acvatic de la Călimăneşti, cunoscut şi ca „Mirajul Oltului”, cea mai mare investiţie realizată de Consiliul Judeţean Vâlcea în domeniul turismului în ultimii ani, a fost inaugurat în aprilie 2019.

Investiţia s-a ridicat la peste 24,2 milioane de lei, proiectul fiind finanţat în proporţie de 50% prin fonduri europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *