La Voineasa, în aceast vară au venit sute de turiști străini, potrivit proprietarilor de pensiuni
Polonezi, slovaci, maghiari, austrieci au venit în această vară în Voineasa, luând cu asalt toată zona de munte cuprinsă între Fratoșteanu, Vidra, Obârșie, Transalpina.
”Cred că am fost un pic avantajați și de faptul că a fost blocată Valea Oltului și s-a mutat o parte din trafic pe DN 7A și și Transalpina. Mă refer la traficul de concedii dar este primul an în care am văzut autocare, microbuze, caravane de turiști străini care s-au cazat aici. Care au urcat pe Strategica, pe toti munții din zonă, au urcat cu telegondolele. Noi aici lucrăm pentru sania de vară. Suntem la faza de avize după care vom depune la minister. A fost aici ministrul, a aprobat finanțarea. Deci vom avea poate chiar de vara viitoare suprize noi la domeniul schiabil”, spune primarul Gabriel Năstasescu.
Voineasa este una din stațiunile cu o dinamică turistică accelerată, în ciuda faptului că ”stațiunea sindicală cu același nume” s-a închis.
În Voineasa crește numărul locurilor de cazare, a devenit nu doar o stațiune climaterică, ci și una care este căutată și vara și iarnă, având la orice oră din zi, în fiecare zi a anului, un număr cel puțin dublu de rezidenți față de populația originală.
Se deschid noi afaceri în zonă, în scurt timp o sțatie de carburanți, pentru că aici chiar nu era niciuna. La Obârșia Lotrului, numărul locurilor de cazare va sări de 500.
Totodată în Voineasa se continuă lucrările la infrastructura de utilități și drumuri. Se amenajează noi străzi, se lucrează pe toate palierele. Și s-au depus la Minister mai multe proiecte privind chiar și o sanie de vară.
În această toamnă Domeniul schiabil va fi reomologat pentru competiții naționale și internaționale, Năstăsescu afirmând că intenționează să includă acest domeniu în competiții sportive interne în primă fază.
În concluzie stațiunea Voineasa cu toate componentele sale (mai puțin stațiune sindicală Voineasa) cunoaște o creștere importantă a turismului, fiind căutată nu doar iarna dar și vara, de turiști români dar și străini.