La Voiceşti este primul loc unde Câmpia Română aduce primăvara la Vâlcea

Nu e nimic mai frumos decât să vezi livezile cum prind culoare, cum albul zarzărilor de la intersecţii se luptă cu fortysiile pentru supremaţia zeului Marte. Cum aluneci uşor printre dealurile viilor de Vâlcea, te cufunzi într-o mare de sălcii, într-un destin al renaşterii, al naturii, gardat lateral de regele Olt şi şi de pădurile de stejar.

Şi brusc descoperi o minune. Vâlcea are un crâmpei, are un colţ de frumos, are o altă compoziţie de relief. Câmpia Română. Da, măreaţa Câmpie Română, rapsodia cuprinsă între Dunăre şi primele piemonturi, urcă şi la Vâlcea, într-un loc unde corcoduşii aduc albul în locul lebedelor care pleacă de pe lacul Strejeştilor.

Primăvara trimite lebedele spre nord, aduce berzele şi corcoduşii la Voiceşti. Aici vine pentru prima dată primăvara. Ciudat, în timp ce în nordul transalpin viscolele iernii o pun din nou de o serată dansantă, la Voiceşti sălciile îşi numără frunzele, iasomiile dau în explozie de arome, zambilele se trec, lalelele pulsează, iar narcisele sunt în anticameră.

Într-o câmpie care se pierde în zare, de la marginea Drăgăşanilor şi până la Olt, se află ultima insulă a Vâlcii, insula de câmpie, fragment şi solfegiu de Câmpia Română. De cum intri pe sub stolul de ciori care cuibăresc în paltinii răzleţi, primeşti din plin paşaport pentru Ţara Ardeiului, a serelor şi a oltenilor cu privirea aprinsă, a fetelor care zâmbesc pe la porţi, a mâţelor care pândesc vrăbiile de pe gard, a unei găini care ţipă ca apucata prin cuibare.

Eşti la Voiceşti, locul unde primăvara este peste tot, cu o mantie de verde crud, cu păpădii îmbobocite, cu case calde, cu oameni care zoresc pe străzi, vorbind despre arat, răzoare, răsad, lucernă. Este viu, este o stare de primăvară. Aici, în primul vers al judeţului, un ultim colier care stă cuminte în zâmbetul soarelui de martie de mijloc.

La Voiceşti totul arată că e bine. Străzi lungi, care şerpuiesc prin câmpia întinsă, cu asfalt reavăn, cu case cu garduri albite de var şi de zarzări, cu şcoli în care ţâncii se încaieră într-un lapte-gros de demult, cu o doamnă educatoare care se uită la tine pe furiş, ce cauţi tu, streine, spunând întrebător şi provocator… Cu palatul lui Alfred Cernea, cu Tighina de margine. Cu ţipete de raţe sălbatice de pe lacul din apropiere, o deltă pe râul Olt, o deltă sfântă declarată prin lege.

Acesta este Voiceştiul, locul unde Câmpia Română perforează judeţul Vâlcea şi trimite peste gard zarzavatul aromat de curte, locul unde albinele roiesc printre flori de zarzăr şi cais, unde totul arată ca un nou destin.

Voiceştiul este localitatea cu toate străzile asfaltate, cu apă şi şcoli frumoase, cu un centru cochet, cu un edil charismatic, Florian Vătafu, cu care vorbeşti şi despre adâncimea brazdei la arat, dar şi despre patimile politice ale naţiunilor din Orient, preţ de o cafea, deasupra unei comune care se bucură de fiecare martie. O localitate care aduce aici, în avanpostul Câmpiei Române, din nou primăvara la Vâlcea.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *