La Vlădești toți copiii fac sport, fiind singura mare asociație sportivă din zona rurală a Vâlcii
În comuna Vlădești funcționează de ani buni o asociație sportivă, în parteneriat cu primăria. Asta a fost dorința primarului Adrian Cosac, o dorință pe care a pus-o în practică în urnă cu ani buni și care acum oferă rezultate.
”Sportul înseamnă sănătate. În ultimele două decenii am asistat neputincioși cum scădea treptat interesul copiilor dar și al statului pentru sport, un domeniu care era trecut la și altele. De aici o serie de boli care loveau tinerii, de aici alimentație nesănătoasă, în loc să avem noi generații de aur în fotbal, handbal, baschet, am avut generațiile tablete, generații telefon. Așa s-a născut clubul nostru sportiv. Prin a oferi copiilor din Vlădești un mediu sănătos de dezvoltare. Pentru a le oferi o ocupație după orele de școală, pentru a le da un crez, a-i învăța și spiritul de echipă și compeția”, spune primarul Adrian Cosac.
În prezent, Clubul Sportiv din Vlădești are mai multe secții de fotbal, handbal, baschet, karate, tenis de masă și pe viitor acesta au putea să se extindă cu noi sporturi, funcție de solicitări și puterea financiară. Pentru că, spune primarul Cosac, antrenorii sunt nume mari din sportul vâlcean și românesc.
La această oră la Clubul Sportiv sunt înscriși copii din grupa mare de grădiniță până în clasele a VIII-a și peste 94% sunt doar din Vlădești.