La Vaideeni, turiștii vor fi serviți cu tradiționalele mâncăruri păstorești

Cea mai nouă stațiune a Vâlcii, comuna Vaideeni a reușit să cazeze în anul 2022, aproximativ 1000 de turiști dar a fost vizitată de peste 3000, oameni care au dorit să descopere de aproape famecul unei autentice comune păstorești de la sud de Carpați.

Vaideeni este deja o marcă la nivel național,  comuna care prezintă admirabil sinteza dintre Oltenia de sub Munte și spiritul transilvan al Mărginimii Sibiului.
Cu venituri proprii de care se apropie de pragul de 1 milion de lei pentru anul 2022 (951 mii lei, 250 lei per capita ) cu aproape 4.000 de locuitori, comuna Vaideeni este un nucleu turistic care treptat se substituie tradiției păstoritului. Este una din cele mai moderne localități vâlcene, care are proiecte masive în această industrie a turismului. Și nu numai, este un  centru economic în creștere, care își propune o țintă de 1 milion de lei venituri proprii în anul care urmează.
Mai multe proiecte europene, prin PNRR, prin POR, Anghel Saligny au construit această frumoasă stațiune care beneficiază de două văi de poveste – Valea Luncavățului și Valea Cernei cu zeci de cascade, chei, peșteri dar și cu primele pensiuni și complexe turistice.

Acum 300 de ani, nimeni nu-şi imagina, poate, că grupul mic de refugiaţi de peste munţi, care s-au aşezat la marginea Mariţei, avea să adauge astăzi un brand naţional – Vaideeniul.

Peste 44.000 de familii, adică 300.000 de români transilvani, au trecut munţii de graniţă şi au ajuns refugiaţi în Valahia, de la Gorj şi până la Prahova. Unii au fost primiţi ostil, alţii cu ospitalitate, cert este că aceste comunităţi s-au aşezat pe toată linia carpatică a sudului, creând adevărate cetăţi păstoreşti.

Una dintre aceste cetăţi este, aşa cum am spus, Vaideeniul Vâlcii, paradisul trecutului, emblema tradiţiilor, unic prin compozit, autentic prin spirit, universal prin trăire.

Vaideeniul din prezent este un oraş al muntelui, este primul pas făcut de actuala administraţie pentru împlinirea destinului turistic al acestei comunităţi de păstori. Viitorul este generos, potenţialul comunei este uriaş.

Aici se conturează cel mai frumos areal turistic al Vâlcii…

”Așteptăm multă lume acum de Paște. În structurile de cazare se fac deja pregătiri pentru mesa de sărbători. Se vor găti multe produse specifice păstorești, nu va lipsi celebrul tocan, fripturile de miel cu tot felul de arome. Eu cred că Paștele la Vaideeni are ceva aparte, unic prin spirit, prin frumusețea locului, prin tot ce ne-a definit pe noi în istorie”, spune Daniel Băluță

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *